Poliţia cumpără teste alcoscopice din Germania

Poliţia va achiziţiona 20 de teste alcoscopice din Germania. „Până la începutul lunii viitoare, cred că aparatele date vor fi puse la dispoziţia agenţilor de circulaţie”, a spus marţi, 26 mai, la o conferinţă de presă şeful Direcţiei poliţie rutieră, Grigore Guzun, transmite Info-Prim Neo. Teste de alcoolemie pentru şoferi se vor efectua şi la birourile narcologice, a precizat oficialul de la ministerul de interne. „ Cu acest aparat, dacă ai nimerit beat pe mâna poliţistului, nu mai scapi. Şi nici poliţistul nu poate face şmecherii în asemenea cazuri, fiindcă aparatul eliberează şi un bon, în care este indicată data, ora, volumul de aer expirat, procentul de alcool în aerul expirat. Astfel este eliminat aspectul corupţional”, a declarat Guzun. Prin stare de ebrietate alcoolică se înţelege depăşirea concentraţiei de alcool în sânge de 0,2 g/l, dar care nu depăşeşte 0,8 g/l şi, corespunzător, a concentraţiei vaporilor de alcool în aerul expirat – de 0,1 mg/l, dar care nu depăşeşte 0,4 mg/l. Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat se înţelege depăşirea concentraţiei de alcool în sânge de 0,8 g/l, corespunzător, a concentraţiei vaporilor de alcool în aerul expirat – de 0,4 mg/l.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.