Poliţia din Drochia a reţinut presupusul violator care, duminica trecută, 21 iulie, a agresat sexual o fată de 11 ani într-un lan cu porumb. Incidentul a avut loc în apropierea satului de unde este minora. Persoana reţinută este un tânăr de 24 de ani, care şi-a recunoscut fapta. Momentan acesta este reţinut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 20 de ani privaţiune de libertate sau detenţie pe viaţă, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Inspectoratul General de Poliţie.
Tânărul este originar din satul Căinarii Vechi, raionul Soroca, şi a fost anterior condamnat pentru furt şi acţiuni care dezorganizează activitatea penitenciarelor.
Poliţia precizează că agresorul a atacat-o pe fetiţă din spate, a tras-o forţat într-un lan cu porumb, unde i-a furat cruciulița şi o pereche de cercei din aur, apoi a violat-o. După ce a agresat-o sexual, a încercat să o stranguleze cu mâinile. Crezând că fetiţa este moartă, a dat foc vestei în care era îmbrăcată minora pentru a ascunde urmele infracţiunii şi a dispărut de la faţa locului.