De la ora 07.00 până la ora 16.00, poliția a înregistrat 106 cazuri de încălcări electorale. Un concurent electoral a sesizat desfășurarea agitației electorale în ziua tăcerii și în aspecte de pretinsă transportare și corupere a alegătorilor, care au avut loc în Italia, aceste acțiuni fiind organizate de un alt concurent electoral. Totodată, au fost înregistrate 13 cazuri de afișaje electorale, acestea având loc în Basarabeasca, Chișinău, Briceni, Călărași, Cimișlia, Edineț, Nisporeni și Sângerei. Două dintre aceste cazuri au fost examinate și încheiate fără confirmare, iar celelalte 11 cazuri se află în examinare, a precizat Marin Maxian, șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.
Potrivit lui Marin Maxian, au fost raportate 10 cazuri de agitație electorală, la Anenii Noi, Briceni, Cahul, Chișinău, Dondușeni, Glodeni, Orhei, Soroca, Telenești, Ungheni. În trei cazuri poliția a constatat lipsă de componență de contravenție, în șapte cazuri se desfășoară la moment acțiuni de constatare și colectare a probelor. Totodată, a fost înregistrat și un caz de deteriorare a unui afișaj electoral și 19 cazuri referitoare la transportarea alegătorilor – la Bender, Căușeni, Comrat, Drochia, Dubăsari, Fălești, Florești, Hâncești, Rezina.
În prezent, poliția examinează șapte sesizări cu privire la bănuiala rezonabilă de corupere a alegătorilor, la Bender, Căușeni, Edineț, Strășeni și Drochia, la Bender și Drochia fiind înregistrate câte două sesizări privind coruperea alegătorilor. „Îndemnăm toți cetățenii care au sesizat, care au oferit aceste informații, dacă dețin și probe video, foto, să le pună la dispoziția poliției”, a menționat șeful-adjunct al IGP.
Totodată, la moment poliția examinează 14 cazuri de fotografiere a buletinelor de vot, iar unele persoane și-au publicat fotografia buletinului de vot pe rețelele de socializare. Acestea sunt încălcări, iar persoanele respective urmează a fi stabilite și sancționate. În același timp, poliția documentează trei sesizări privind împiedicarea exercitării dreptului la vot – la Ștefan Vodă, Cimișlia și Fălești, precum alte două cazuri privind incidente cu urna mobilă, e vorba despre deteriorarea ștampilei, la Comrat și Ceadâr-Lunga, pe ambele cazuri se acumulează probe, a specificat Marin Maxian