Poliţia a depistat duminică 22 de şoferi beţi la volan
22 de conducători auto aflaţi la volan în stare de ebrietate au fost depistaţi, duminică, de către inspectorii de circulaţie din capitală.
Potrivit inspectorului Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, zilnic, inspectorii rutieri depistează câte 15-20 de şoferi beţi la volan. Potrivit surselor citate, din vina acestora au loc grave accidente de circulaţie.
Astfel, sâmbătă, la ora 16.30, la kilometrul 5 al traseului Chişinău-Orhei, un angajat al SA „Nistru-Lada”, în vârstă de 41 de ani, aflat în stare de ebrietate la volanul automobilului Ford-Orion, a ieşit pe contrasens şi a lovit în plin un microbuz Mercedes-208 de pe ruta Teleneşti-Chişinău. În consecinţă, 7 pasageri ai microbuzului au suferit traume, iar vinovatul s-a ales cu plagă tăiată a braţului.
Şeful Poliţiei Municipale, Petru Corduneanu, susţine că pedepsele pentru aflare la volan sub inflenţa alcoolului vor fi înăsprite, inclusiv prin retragerea pe un termen nelimitat a dreptului de a conduce o unitate de transport.
În prezent, pentru acest delict şoferii sunt privaţi de permisul de conducere pe 12 luni şi amendaţi cu 800 de lei.