Polița de asigurare medicală nu se va scumpi în 2018

Costul poliței de asigurare medicală obligatorie va rămâne în 2018 la nivelul ultimilor patru ani – 4056 de lei. Acest lucru este prevăzut de proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2018, propus pentru dezbateri publice pe portalul particip.gov.md, transmite IPN.

Prima de asigurare medicală în formă de contribuție procentuală din salariu și alte recompense se stabilește la nivel de 9%, dintre care 4,5% este contribuția angajatorului și tot atât – contribuția persoanei asigurate.

Potrivit proiectului, sunt menținute reducerile la plata poliței medicale. Se va achita doar 50% din costul polițe dacă va fi procurată în primele trei luni ale anului viitor, adică până la 1 aprilie 2017. Persoanele care prelucrează terenuri agricole şi se vor încadra în același termen vor beneficia de reducere de 75%.

Proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2018 mai prevede, față de 2017, un număr dublu de intervenții chirurgicale, la copii cu malformații cardiace congenitale. La fel este prevăzută creșterea de la 30 la 60 a procedurilor de fertilizare in vitro.

Fondurile asigurării obligatorii de asistenta medicală pentru 2018 prevăd venituri și cheltuieli în sumă de 6 766 609,1 mii lei. Comparativ cu 2017, este prevăzută majorarea veniturilor cu 10,2%, iar a cheltuielilor cu 8,5%.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.