După o pauză de câteva zeci de ani, podul dintre localitățile Gura Bâcului – Bâcioc, Anenii Noi este de sâmbătă, 18 noiembrie, funcțional. Acesta a fost distrus de bombardamente în timpul acțiunilor militare din 1992. A fost reconstruit în 2002, pe bani europeni, însă nu a fost pus în funcțiune, din cauza unor deficiențe tehnice, transmite IPN.
Premierul Pavel Filip a spus la ceremonia de deschidere a podului că măsura reprezintă o nouă etapă în realizarea obiectivului de eliminare a barierelor care stau în calea liberei circulaţii a cetăţenilor, mărfurilor şi serviciilor între cele două maluri ale Nistrului. Potrivit premierului, asigurarea funcționării podului este importantă nu doar din perspectiva consolidării tranzitului și a potențialului economic al regiunii, dar și a dezvoltării infrastructurii, transportului auto comercial și privat.
Costul lucrărilor de reparaţie a constituit aproape 30 de milioane de lei. Amplasarea podului este cea mai rapidă cale de deplasare dintre Chișinău și Tiraspol. Acesta este parte a drumului internaţional M-14, care leagă Chișinăul și Odessa, şi a coridorului european nr. 9, ce leagă Balcanii cu Odessa, Kievul și cu alte destinații importante.
La începutul lunii curente, reprezentanții politici de la Chișinău și Tiraspol în formatul de negocieri 5+2 pentru procesul de reglementare transnistreană au semnat decizia protocolară cu privire la înlăturarea defecțiunilor tehnice și redeschiderea la sfârșitul lunii a podului.