De miercuri, 28 noiembrie, podul peste râul Nistru, din apropierea localităților Unguri și Bronnița, la frontiera moldo-ucraineană, va fi deschis, în regim de testare, pentru traficul internațional. Vor fi admise mijloacele de transport pentru pasageri și mărfuri, cu masa de până la 3,5 tone.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, citat de IPN, asupra deschiderii circulației autoturismelor, în regim de testare, pe podul peste râul Nistru, au convenit premierul Pavel Filip și omologul său ucrainean Volodymyr Groysman, în cadrul întrevederii care a avut loc pe 24 noiembrie, la Kiev.
În comunicat se spune că deschiderea circulației vehiculelor prin postul vamal „Unguri” va permite dispersarea fluxurilor sporite din vama „Otaci”, aflată la 8 km distanță. În prezent, circulația prin postul vamal „Otaci” este îngreunată și de lucrările de reabilitare desfășurate la postul vamal „Moghileov-Podolsk”, Ucraina.
Poliția de Frontieră informează că punctul de trecere a frontierei „Unguri-Bronnița” se află la ieșirea din satul Unguri, pe malul râului Nistru, la o distanță de aproximativ 11 km de punctul de trecere Otaci-Moghiliov-Podolsk. Până în prezent punctul de trecere „Unguri-Bronnița” a fost unul pietonal, se autoriza trecerea frontierei doar cetățenilor Republicii Moldova și Ucrainei.
Nu a fost estimată o perioadă anumită pentru regimul de testare.