În pandemie, guvernele au trebuit să limiteze o seamă de drepturi ale cetățenilor – libertatea circulației și întrunirilor, de exemplu – pentru a asigura alte drepturi importante – la viață și la sănătate. „Cât de justificată este limitarea unor drepturi de dragul altora?”, s-au întrebat moderatorii podcastului „Asta-i situația!”, Victoria Coroban și Andrei Lutenco. În episodul 10 al podcastului, invitatul special e Ian Feldman, președintele Consiliului Nedescriminare.
Restricțiile anti-pandemice au însemnat limitarea drepturilor civile și politice – la libera circulație și întruniri, de exemplu. Acestea sunt cele mai evidente limitări și au fost luate pretutindeni în lume. Ian Feldman spune că instituția pe care o conduce a primit mai multe plângeri de la cetățeni, prin care aceștia contestau obligativitatea purtării măștilor sau interzicerea anumitor întruniri. „Aici, poziția Consiliului era clară: drepturile omului pot fi limitate dacă această limitare e proporțională, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică și este pentru a proteja siguranța”, explică Ian Feldman. În înțelegerea Consiliului, condiția purtării măștii pentru accesul într-un supermarket, de exemplu, este o restricție proporțională.
Cu alte cuvinte, limitarea drepturilor omului este acceptabilă dacă satisface anumite condiții. Majoritatea drepturilor nu sunt absolute. Ele pot fi limitate când anumite interese ale societății, cum ar fi sănătatea publică, sau drepturile altora, o cer. În cazul pandemiei, practic, sunt limitate drepturile a mii și milioane de oameni la libertatea circulației pentru a proteja dreptul zecilor de mii la viață. Întrebarea este dacă aceste restricții sunt rezonabile, justificate și necesare în situația dată, iar să determinăm acest lucru ne ajută știința. Dacă există suficiente dovezi că o măsură care restrânge anumite drepturi într-adevăr ne ajută să salvăm vieți, acestea nu constituie încălcări.
Totuși, cât de mult au ținut cont de drepturile omului în pandemie autoritățile moldovene? Se pare că nu prea mult. Ian Feldman precizează că nici instituția pe care o conduce și nici Avocatul Poporului – cealaltă instituție de protecție a drepturilor omului din țară – nu au fost incluși în componența celor două comisii care adoptau restricții și nici nu au fost consultați despre acestea. Acest lucru e cu atât mai paradoxal cu cât în componența Comisiei pentru Situații Excepționale se regăseau directorul Moldsilva sau președintele Moldovagaz. Această atitudine, remarcă Victoria Coroban, e cel mai bun argument că drepturile omului sunt încă utilizate mai mult la nivel de retorică decât ca instrument practic.
Pandemia a demonstrat cât de importante sunt drepturile economice și sociale. „Noi trebuie odată și odată să înțelegem că sistemul de sănătate publică așa și se numește, de sănătate publică, fiindcă trebuie să fie public, disponibil pentru toți în măsură egală”, subliniază Ian Feldman. Cu toată sărăcia ei, la un moment dat în pandemie, Moldova avea un număr mai mare de sisteme de respirație artificială pe cap de locuitor decât Italia sau metropola New York. „În general, faptul că în țările bogate sistemul de sănătate public că nu era pregătit pentru o criză masivă e strigător la cer. Asta este o chestie care trebuie regândită. Să fie ridicat standardul de a asistență medicală generală. Sănătatea publică trebuie să fie publică”, a conchis Ian Feldman.
Podcastul integral poate fi ascultat online. Proiectul este finanțat din sursele grantului oferit de Fundația Soros Moldova din Fondul de Rezervă „Phase II COVID-19 response” pentru susținerea Republicii Moldova în combaterea răspândirii coronavirusului de tip nou.