PNL consideră neîntemeiată contestaţia PCRM la CEC

Partidul Naţional Liberal (PNL) consideră neîntemeiată contestaţia PCRM depusă la CEC prin care se cere interzicerea spotului electoral al PNL lansat în campania electorală pentru referendumul constituţional din 5 septembrie, transmite Info-Prim Neo. „În contestaţia respectivă nu există nici un început de probă care ar argumenta interzicerea spoturlui”, a declarat Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL în cadrul unei cnferinţe de presă de vineri, 20 august. Conform contestaţiei PCRM, spotul electoral al PNL promovează direct ideea unirii Republicii Moldova cu România. PCRM cere CEC să interzică mijloacelor de informare în masă difuzarea spotului electoral contestat. Totodată PCRM cere sesizarea Ministerului Justiţiei referitor la încălcarea gravă de către PNL a prevederilor Constituţiei Republicii Moldova. Potrivit Vitaliei Pavlicenco, mesajul unirii cu România a fost pe larg utilizat de PNL şi în campaniile electorale anterioare, inclusiv în perioada guvernării PCRM, neexistând nicio hotărâre a CEC ori a altor instanţe de sanţionare a formaţiunii sau a altor partide ce promovează mesaje similare. „Contestaţia este netemeinică pentru că prin mesajul său PNL nu pledează împotriva suveraniţăţii Republicii Moldova, ci pentru discutarea unui subiect în societate, pentru sensibilizarea cetăţenilor asupra unei asemenea eventualităţi de decizie politică, or, fiecare partid are voie să pledeze pentru o idee”, a declarat preşedintele PNL. „Comunistii nu se pot debarasa de apucăturile lor de a închide gura celor ce gândesc altfel”, spune Vitalia Pablicenco. „PNL vede Actul reunificării celor două state româneşti în cadrul constituţional în vigoare în Republica Moldova – prin referendum sau printr-un vot în Parlament. PNL nu a chemat niciodată la schimbarea prin violenţă a regimului constituţional din R epublica Moldova ori a statutului de subiect internaţional al celui de-al doilea stat românesc.”, se spune într-o declaraţie a PNL, difuzată cu această ocazie. PNL avertizează că, în cazul în care CEC se va conforma cerinţei PCRM, va ataca decizia în instanţa de judecată şi va sensibiliza Consiliul Europei asupra gravei încălcări a legislaţiei, solicitând şi o decizie CEDO asupra acestei cauze, dacă va fi pierdută în Republica Moldova. PNL aminteşte că, la CEDO, se află, în ultima fază a examinării, dosarul intentat pentru calomniere de către preşedintele partidului, Vitalia Pavlicenco, liderului comunist Vladimir Voronin, ex-şef de stat. PCRM a depus cererea privind interzicerea spotului unionist al PNL la 19 august, iar CEC încă nu s-a pronunţat pe marginea contestaţiei.
  • vitalia pavlicenco depre pozitia pnl privind contestatia pcrm la cec.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.