PMAE: Partidele politice de dreapta negociază pentru a participa la alegerile parlamentare din 2009 pe listele unui singur partid

Partidele politice de dreapta negociază pentru a participa la alegerile parlamentare din 2009 pe listele unui singur partid. O declaraţie în acest sens a făcut marţi, 1 iulie, Partidul "Mişcarea Acţiunea Europeană" (PMAE), în cadrul unei conferinţe de presă la Agenţia Info-Prim Neo. Vicepreşedintele PMAE, Ion Neagu, a spus că la moment tratative se poartă cu PLDM, PL, AMN şi PNL. Neagu şi-a exprimat speranţa că se va ajunge la un numitor comun către toamnă. Negocierile se află la diferite etape, iar unele partide politice sunt mai rezervate. "Tratativele cu PLDM sunt cele mai avansate, iar PL se lasă mai greu convins" a menţionat sursa citată. Liderii PMAE spun că nu vor negocia cu PDM şi PSD, deoarece, potrivit lor, aceste partide sunt în strânsă colaborare cu partidul Comuniştilor. Deoarece blocurile electorale au fost interzise, politicienii înscrişi pe lista unică vor reprezenta oficial un singur partid, însă asta nu va însemna dispariţia celorlalte partide, ele continuând să existe şi să participe la viaţa politică a ţării, a precizat Neagu. Membrii PMAE au spus că procesul de negocieri implică nemijlocit anumite cedări. Întrebat dacă acest lucru nu va afecta imaginea formaţiunilor politice, vicepreşedintele Nicolae Roşca a spus că „cedările pot întări partidul pe viitor”. Potrivit PMAE, printre criteriile de care se va ţine cont la alcătuirea listei unice de politicieni se numără notorietatea partidului, numărul de membri pe care acesta îl are şi influenţa formaţiunii pe arena politică. PMAE şi-a reales preşedintele la cel de-al doilea Congres extraordinar, desfăşurat duminică, 29 iunie. Cu unanimitate de voturi în fruntea formaţiunii a rămas Anatol Petrencu. În cadrul conferinţei de presă de marţi, 1 iulie, membrii partidului au prezentat şi două rezoluţii adoptate la Congres. Prima conţine atitudinea partidului faţă de situaţia social-politică din ţară, iar în cea de-a doua sunt criticate „atacurile guvernării comuniste asupra presei independente”. Mişcarea Acţiunea Europeană a fost înregistrată la 12 aprilie 2007. Aceasta s-a conformat legislaţiei şi şi-a modificat denumirea în Partidul „Mişcarea Acţiunea Europeană”. PMAE se declară de orientare centru-dreapta, iar obiectivul major al formaţiunii îl constituie aderarea RM la Uniunea Europeană. Conducerea PMAE susţine că formaţiunea are peste 12 mii de membri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.