PLR face acţiuni asociate cu preelectorala, Ana Guţu

Partidul Liberal Reformator, recent înregistrat, a început constituirea organizaţiilor teritoriale şi alegerea liderilor acestora, membrii se deplasează prin teritoriu şi se întâlnesc cu alegătorii. Ana Guţu, deputat în Parlament din partea PLR, a spus că acest proces poate fi asociat şi cu o preelectorală. Deputatul s-a expus la dezbaterea publică cu tema: „Priorităţile clasei politice şi ale societăţii moldoveneşti într-un an electoral. Poziţia partidelor parlamentare” organizată de Agenţia IPN.

Ana Guţu a remarcat că din momentul în care PLR este un partid parlamentar ar fi cazul să se axeze în cadrul dezbaterii pe priorităţiel actului guvernării. „Trebuie să ducem la bun sfârşit proiectele începute până la expirarea mandatului. Avem 2 evenimente majore ale 2014, liberalizarea regimulu ide vize şi semnarea Acordului de Asociere cu UE, care de o manieră cruacilă vor defini progresul ţării”, a subliniat deputatul.

În jurul acestor evenimente se vor axa toate priorităţile de guvernare. „Săptămâna aceasta ne gândim să organizăm audieri în Parlament pentru a explica ce înseamnă Acordul de Asociere, să spunem despre acele schimbări care vor surveni, să nu permitem unele speculaţii care deja au fost lansate”, a accentuat parlamentaril.

În rest, pe lângă agenda asocierii la UE, guvernarea mai are câteva proiecte legislative mari. „Reforma procuraturii este o prioritate pentru toate partidele din coaliţie. Reforma poate fi începută prin amendarea mai multor legi, dar nu poate fi dusă la bun sfârşit din cauza neputinţei de a amenda Constituţia. Sperăm în mandatul următor. Codul Educaţiei la fel este o prioritate pe care sperăm să o putem trece prin Parlament. Mai avem o lege din pachetul anticorupţie care ţine de imunitatea judecătorilor”, a comunicat deputatul.

Ana Guţu a subliniat că deputaţii comunişti nu au votat nicio lege din cele peste 40 menite să faciliteze apropierea Republicii Moldova de UE, inclusiv cu referire la liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni. „Mai mult chiar, au radicalizat situaţia, au adunat oameni cu tobe la Parlament. Comuniştii sunt ca musca la arat, n-au făcut nimic şi acum zic că ei nici nu au nimic împotriva regimului liberalizat”, a precizat deputatul liberal-reformator.

Parlamentarul s-a referit şi la situaţia Ucrainei şi a spus că acum contextul regional este foarte complicat. „Până la fuga lui Ianukovici (ex-preşedintele ucrainean n.r.) forţele din regiunea transnistreană s-au înviorat şi au interzis trecerea oficialilor de la Chişinău prin punctele de pe Nistru, după fuga acestuia s-au retras, s-au calmat. Având o armată străină pe teritoriul nostru, suntem vizaţi, ne sună colegii din UE şi ne întreabă care este dispoziţia. La reuniunea din aprilie în format UE-Rusia a pus pe agendă tema Acordului de Asociere a Moldovei cu UE. Care este treaba Rusiei cu aceasta?”, s-a întrebat Ana Guţu.

Partidele din Coaliţia Pro Europeană pregătesc o declaraţie comună vizavi de situaţia din ţara vecină pe care o vor propune spre votare în Parlament.

Dezbaterea cu tema: „Priorităţile clasei politice şi ale societăţii moldoveneşti într-un an electoral. Poziţia partidelor parlamentare” este a 27-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenţia IPN desfăşoară acest ciclu deja al treilea an cu susţinerea Fundaţiei Hanns Seidel şi în colaborare cu Radio Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.