Partidul Liberal Reformator îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu situaţia creată în domeniul economico-financiar şi declară foarte gravă implicarea băncilor rezidente ale Republicii Moldova şi a mai multor instanţe judecătoreşti în spălarea a peste 18 miliarde dolari, proveniţi din Federaţia Rusă. Într-un comunicat de presă al formaţiunii se menţionează că tranzacţiile dubioase s-au făcut cu aprobarea tacită a instituţiilor de control ale statului, în special a Băncii Naţionale, ceea ce afectează grav credibilitatea sistemului bancar şi a statului Republica Moldova, transmite IPN.
„Un act inadmisibil a fost acceptul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) pentru vânzarea către banca de stat a Federaţiei Ruse „Vneşekonombank” a unui pachet important de acţiuni al Băncii de Economii a Moldovei. Cedarea controlului asupra unicei bănci cu capital de stat către Guvernul Federaţiei Ruse contravine interesului naţional şi parcursului european al Republicii Moldova. Prin această acţiune, BNM a pus la dispoziţia Moscovei şi a oligarhilor afiliaţi securitatea financiară a Republicii Moldova”, se menţionează în mesajul PLR.
La subiectul concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău, PLR susţine că atitudinea instanţelor judecătoreşti faţă de acest subiect denotă implicarea acestora în sabotarea securităţii naţionale. Toate evenimentele şi tendinţele respective pot afecta parcursul european al Republicii Moldova. Partidul Liberal Reformator a cerut demiterea guvernatorului Băncii Naţionale pentru facilitarea tranzacţiilor ilegale în sistemul bancar, dar şi pentru politica antinaţională care a dus la deprecierea exagerată a valutei naţionale şi creşterea preţurilor.
PLR solicită tuturor organelor responsabile, inclusiv Consiliul Superior de Securitate şi Comitetului Naţional de Stabilitate Financiară, să intervină pentru stabilizarea situaţiei, pedepsirea responsabililor, stoparea urgentă a procesului de transformare a băncilor moldoveneşti în staţii de epurare pentru banii murdari din Rusia şi returnarea controlului statului asupra Aeroportului Internaţional Chişinău şi Băncii de Economii.
Totodată, Partidul Liberal Reformator cheamă Consiliul Superior al Magistraturii să examineze activitatea judecătorilor care, contrar legislaţiei, au respins cererea de examinare a legalităţii concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău.