Ploile sunt benefice pentru culturile din grupa II, dar vor întârzia recoltarea grânelor

Ploile, prognozate pentru perioada 15-20 iulie, vor fi benefice pentru culturile agricole din grupa II (porumb, floarea soarelui, sfecla de zahăr, legume), dar vor întârzia recoltarea grânelor. Despre aceasta a comunicat, solicitat de Info-Prim Neo, Alexandru Slusari, vicepreşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli din R. Moldova „Uniagroprotect”. Potrivit sursei citate, pe o bună parte din teritoriul R. Moldova nu a mai plouat începând cu luna mai şi, în aceste condiţii, pentru culturile din grupa II ploile vor fi benefice. Precipitaţiile vor asigura creşterea culturilor în perioada de înflorire. Pe de altă parte, ploile din aceste zile vor stopa procesul de recoltare a grânelor. În special, va fi afectat nordul republicii deoarece acolo tradiţional, în virtutea condiţiilor climaterice, recoltarea începe cu întârziere. În general, în acest an de aşteaptă o recoltă mai bună decât anul trecut când R. Moldova a fost afectată de secetă. Pronosticul pentru acest an este de 1 mln tone de cereale de grupa I (grâu, rapiţă şi orz). Anul trecut recolta de grâu a constituit între 300 şi 400 mii tone. Vicepreşedinte „Uniagroprotect” consideră că recolta va fi, totuşi, sub aşteptări. „Condiţiile climaterice, terenurile în paragină şi recoltarea întârziată vor duce la o roadă sub nivelul pronosticurilor”, menţionează Alexandru Slusari. Potrivit lui, în acest an nu putem vorbi de o vară secetoasă. În unele localităţi se urmăreşte un efect de secetă pentru culturile din grupa a II, dar care va fi, cel mai probabil, depăşit datorită precipitaţiilor care se aşteaptă în următoarele zile, a menţionat sursa citată. Prim-vicedirectorul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Ilie Boian, a declarat pentru Info-Prim Neo că temperaturile scăzute din ultimele zile sunt un fenomen obişnuit pentru luna iulie, iar media lunară de precipitaţii este, la moment, sub normă. În următoarele zile se aşteaptă precipitaţii doar temporar şi izolat. Vor avea loc ploi până pe data de 20, cu excepţia zilei de 18 iulie. La 15 iulie au fost înregistrate cele mai multe precipitaţii în raioanele de nord ale republicii. În sud au căzut precipitaţii slabe. La Chişinău şi în majoritatea raioanelor din centrul ţării precipitaţiile au fost, de asemenea, reduse.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.