Ploile din zilele astea sunt benefice pentru sfecla de zahăr şi struguri
Ploile care au început noaptea trecută şi care vor continua şi în zilele următoare vor aduce mai multe beneficii pentru culturile agricole. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a declarat pentru Info-Prim Neo că acestea vor influenţa spre bine roada de sfeclă de zahăr şi de struguri tehnici.
Ministrul a remarcat că în nord ploaia va face bine culturilor de sfeclă de zahăr, soia şi pentru floarea soarelui, iar la centrul şi sudul ţării – pentru strugurii tehnici. Totodată, ploile sunt foarte importante pentru păşunile care practic au fost pârjolite de căldurile din vara aceasta.
Seceta din anul curent şi ploile torenţiale care au însoţit-o au provocat pagube de circa 900 mln de lei. Potrivit estimărilor în acest an recolta de grâu este cu circa 25% mai mică decât cea planificată, iar cea de rapiţă a fost compromisă aproape în totalitate.
Agricultorii au rămas, practic, şi fără porumb, o bună parte din acesta a fost tăiat de verde şi pregătit ca furaje pentru animale. Din cauza că nu avea unde le paşte, mai mulţi oameni şi-au vândut şi vitele, numărul acesta a scăzut cu mai mult de 30%.
Premierul Vlad Filat a dat asigurări, anterior, că producătorii agricoli care au suferit pierderi considerabile de pe urma secetei şi a ploilor din acest an, vor primi ajutor din partea statului.
Meteorologii prognozează ploi până luni, 13 august, şi temperaturi cuprinse între 18 şi 25 grade Celsius.