Partidul Liberal Democrat va desemna o altă candidatură la funcţia de premier. Persoana desemnată va purta negocieri cu fracţiunile parlamentare în vederea instituirii noului guvern. Despre aceasta a comunicat liderul PLDM, Vlad Filat, după şedinţa Consiliului Naţional Politic al formaţiunii, transmite IPN.
Întrebat dacă au discutat şi despre eventuale candidaturi la funcţia de premier, şeful PLDM a spus că Biroul politic al formaţiunii a fost delegat să selecteze o persoană pe care să o desemneze. Vlad Filat a accentuat că el nu mai candidează la această funcţie.
Preşedintele liberal-democraţilor a mai spus că negocierile în vederea creării unei majorităţi parlamentare se vor purta doar cu democraţii, deputaţii neafiliaţi şi grupul liberalilor conduşi de Ion Hadârcă. Candidatul desemnat pentru funcţia de premier va crea propria echipă de miniştri, el va decide pe cine ia în noul executiv, iar ceilalţi parteneri de negocieri vor putea să propună propriile candidaturi.
Vlad Filat a ţinut să menţioneze că procesul de negocieri va fi unul deschis pentru ca populaţia să vadă ce principii şi valori au aleşii lor. Liberal-democratul a spus că dacă negocierile vor eşua, va comunica cetăţenilor că nu s-a creat o majoritate parlamentară şi vor avea loc alegeri anticipate.
Referindu-se la neînţelegerile din Parlament după ce democratul Marian Lupu a fost revocat din funcţia de preşedinte al legislativului, Vlad Filat a spus că vicepreşedintele Parlamentului trebuie să poată să îndeplinească atribuţiile preşedintelui. „Dacă, Doamne fereşte, se întâmplă că preşedintele Parlamentului decedează, ce facem atunci, alegeri anticipate?”, a întrebat retoric liderul PLDM.
Vlad Filat urma joi, 25 aprilie, să fie ales în funcţia de prim-ministru. Curtea Constituţională s-a expus însă pe marginea unei sesizări a Partidului Liberal şi a hotărât că liberal-democratul nu poate candida la această funcţie deoarece executivul condus de el a fost demis pentru suspiciuni de acte coruptibile. În ziua când Filat urma să fie învestit în funcţie, a fost revocat Marian Lupu din funcţia de preşedinte al Parlamentului, cu votul secret al 76 de deputaţi. Fracţiunea PDM şi liberalii care îl susţin pe Ghimpu nu au participat la vot.