PLDM va continua să-l susţină pe Dorin Chirtoacă în turul doi

Partidul Liberal din Moldova va continua să-l susţină pe Dorin Chirtoacă în turul doi pentru a continua cursul democratic al Chişinăului. Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat, totodată, că îşi exprimă speranţa că şi colegii din AIE vor acorda susţinere candidaţilor liberal-democraţi în localităţile în care aceştia vor concura cu reprezentanţii Partidului Comuniştilor, transmite Info-Prim Neo. Declaraţia a fost făcută în cadrul unui briefing de presă, după ce preşedintele PLDM, Vlad Filat a avut o şedinţă cu preşedinţii structurilor teritoriale ale partidului, deputaţi şi miniştri PLDM pentru a face totalul rezultatelor obţinute la alegerile locale generale din 5 iunie. Vlad Filat a îndemnat colegii de partid să se mobilizeze şi să depună maximum efort pentru a înregistra un rezultat cât mai bun în localităţile unde va avea loc turul doi de scrutin. „Campania electorală pentru locale, la care am participat pentru prima dată, a fost una complicată. Asupra noastră s-au făcut presiuni mari, dar, în pofida acestor lucruri, PLDM a reuşit să facă faţă tuturor provocărilor şi acţiunilor îndreptate împotrivă partidului şi am rămas o echipă unitară şi puternică”, a spus Vlad Filat. Din primul tur PLDM are aleşi 119 primari pe ţară, iar încă 289 de candidaţi liberal-democraţi se vor duela în turul doi de scrutin. „Suntem mulţumiţi de rezultatul obţinut. Avem cei mai mulţi primari aleşi în toată ţara şi şanse reale de a ajunge în fruntea primăriilor pentru foarte mulţi colegi, care au ieşit în turul doi”, a declarat preşedintele PLDM. Turul doi al alegerilor va avea loc pe 19 iunie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.