PLDM se întâlneşte cu PDM

Partidul Liberal Democrat se va întâlni astăzi, 12 ianuarie, cu Partidul Democrat pentru a discuta detaliile formării unei majorităţi parlamentare. Anunţul a fost făcut de către deputatul liberal-democrat Valeriu Ghileţchi, după şedinţa Biroului Politic al formaţiunii. Parlamentarul a menţionat că PLDM vrea să aibă claritate pentru a putea decide dacă va participa sau nu, întreaga fracţiune, la formarea majorităţii parlamentare, transmite IPN.

„Noi rămânem pe poziţii. Dacă vom face parte din această majoritate, vrem să avem claritate şi să ştim clar tot tabloul şi după aceea ne vom pronunţa dacă vom face parte sau nu din această majoritate parlamentară. Există anumite linii roşii pe care le vom discuta în cadrul întâlnirii şi apoi le vom comunica”, a declarat Ghileţchi.

Referitor la decizia celor şapte deputaţi PLDM de a participa la formarea majorităţii parlamentară, Valeriu Ghileţchi a menţionat că aceasta înseamnă lipsă de comunicare. „Noi trebuia să rămânem unitari, integri şi să negociem în numele fracţiunii”, a declarat deputatul.

Ion Bălan, unul dintre deputaţii PLDM, care a semnat declaraţia de constituire a majorităţii parlamentare, susţine că împreună cu colegii săi a forţat puţin fracţiunea pentru a porni negocieri mai constructive. „Sunt multe întrebări necunoscute în fracţiune la care am încercat astăzi cu colegii să găsim răspunsuri. Astăzi vom da acele întrebări necunoscute pentru ca toată fracţiunea să ia o decizie de participare la guvernare. Dacă mergem să discutăm, asta înseamnă că majoritatea sunt pentru. Fracţiunea doreşte integral să participe, şi noi tot asta ne dorim”, a declarat Bălan.

Întâlnirea va avea loc la sediul Parlamentului, începând cu ora 13.30.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.