PLDM se angajează să scoată Moldova din sărăcie

Partidul Liberal Democrat din Moldova s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile anticipate din 28 noiembrie. Membri şi susţinători ai partidului din toată ţara au participat, sâmbătă, la o acţiune publică în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Chişinău, unde preşedintele liberal-democrat, premierul Vlad Filat, a dat citire angajamentului formaţiunii faţă de alegători, cu sloganul “Moldova fără sărăcie”, transmite Info-Prim Neo. PLDM îşi asuma dezvoltarea unei economii şi crearea unei infrastructuri puternice, asigurarea cu locuinţe a familiilor tinere şi a celor cu venituri modeste, grija pentru categorile sociale vulnerabile, precum şi accelerarea integrării europene a Republicii Moldova. „În 2009, prin votul poporului, a fost terminat un regim care a transformat Republica Moldova în cea mai săracă ţară din Europa. Sunt sigur că vă amintiţi sloganul nostru de atunci – „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”. Oamenii ne privesc acum cu înredere”, a declarat preşedintele PLDM. „Lupta cu sărăcia nu este uşoară, dar într-un an de guvernare am demonstrat că aceasta poate fi eliminată”, a adăugat Vlad Filat. Liderul liberal-democrat a mai spus că partidul pe care îl conduce a reuşit să salveze ţara de faliment economic şi va face în continuare tot posibilul pentru a scoate ţara din sărăcie. „Un an nu este suficient pentru a repara ce au distrus foştii guvernanţi în 8 ani, dar nimeni nu poate contrazice faptul că cetăţenii Republicii Moldova sunt acum liberi, cu mass-media liberă, că Republica Moldova a ieşit din izolare şi este acum sprijinită de comunitatea internaţională. Sunt multe de făcut în continuare pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor. Iar acum, după un an de guvernare, ştim ce avem de făcut mai departe. De aceea, PLDM şi-a ales ca obiectiv să lupte cu sărăcia, nu cu un partid politic sau altul”, a declarat Vlad Filat. Prim-vicepreşedintele PLDM, Alexandru Tănase, a menţionat că guvernarea anterioară, s-a ferit să recunoască că Moldova este o ţară săracă. Timp de 8 ani, comuniştii au ascuns de oameni nivelul sărăciei. PLDM îşi propune să scoată ţara din sărăcie. Iar pentru că sărăcia şi corupţia merg mână în mână lupta împotriva corupţiei va fi o prioritate pentru liberal-democraţi, a spus Alexandru Tănase. „Guvernul liberal-democrat a demonstrat că mai are dreptul la încă un mandat”, a declarat vicepreşedintele formaţiunii, Liliana Palihovici, care conduce şi Organizaţia femeilor liberal-democrate. Ea şi-a exprimat convingerea că alegătorii vor crede în angajamentul PLDM şi se vor alătura acestor eforturi, pentru că nu mai vor să trăiască în sărăcie. „Partidul Liberal Democrat înseamnă multe lucruri, dar în primul rând, 1044 de zile de acţiuni multiple şi concrete. Partidul Liberal Democrat va însemna şi 42 de zile şi nopţi de campanie energică până la alegerile parlamentare. Partidul Liberal Democrat va însemna şi 4 ani la guvernare pentru a implementa angajamentul nostru de astăzi – Moldova fără sărăcie”, a declarat vicepreşedintele partidului, Iulian Fruntaşu. Liderul Organizaţiei de Tineret, George Mocanu, a spus că tinerii vor alege PLDM pentru că, doar eradicând sărăcia în ţară, vor putea să-şi creeze un viitor acasă, fără să fie nevoiţi să-şi piardă cei mai buni ani slugărind peste hotare. PLDM a fost înregistrat, vineri, în calitate de concurent electoral, cu numărul 13 în buletinele de vot.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.