Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) salută propunerea oficială de eliminare a regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova până în luna mai a anului curent. Propunerea se conţine în Raportul privind libera circulaţie pentru cetăţenii Republicii Moldova, prezentat Parlamentului European, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al PLDM, Republica Moldova este singurul stat din cadrul Parteneriatului Estic care îndeplineşte toate condiţiile pentru abolirea regimului de vize. Liderul PLDM, Vlad Filat, a calificat propunerea de abolire a regimului de vize drept o recunoaştere a eforturilor depuse pe parcursul ultimilor trei ani de către autorităţile Republicii Moldova în procesul de apropiere de Uniunea Europeană. Acesta a precizat că realizarea Planului de Acţiuni privind liberalizarea vizelor a presupus implementarea unor reforme sensibile, dar importante.
Preşedintele PLDM şi-a exprimat convingerea că documentul va obţine voturile necesare, astfel ca, în cel mai scurt timp, Parlamentul European va vota pentru abolirea regimului de vize.
Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne a Parlamentului European urmează să se pronunţe pe marginea eliminării regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova până la sfârşitul lunii februarie, iar votul final urmează să fie acordat de către Parlamentul European până în mai 2014, înainte alegerile europarlamentare.