PLDM s-a lansat în campania electorală cu Planul 2020

Partidul Liberal Democrat din Moldova s-a lansat ieri, 12 octombrie, în campania electorală. În cadrul evenimentului, pe scenă au urcat toţi cei 103 candidaţi de pe lista electorală a liberal-democraţilor, iar conducerea formaţiunii a prezentat platforma electorală a partidului - Planul 2020, un document strategic ale cărui obiective vizează îmbunătăţirea sistemului educaţional, crearea de noi locuri de muncă, lupta împotriva corupţiei şi integrarea europeană, transmite IPN.

Conform lui Vlad Filat, preşedinte PLDM, Planul 2020 îşi propune să continue schimbarea care a început în 2009, odată cu venirea la putere a unei guvernări pro-europene. Politicianul a menţionat că în cei cinci ani care au trecut de atunci, liberal-democraţii au reuşit să obţină mai multe realizări cruciale printre care reforma poliţiei, reforma educaţiei şi eliminarea înşelăciunilor de la bacalaureat, reparaţia mai multor drumuri, liberalizarea regimului de vize şi semnarea Acordului de Asociere cu UE.

Vlad Filat a admis că nu toate promisiunile şi speranţele au fost îndeplinite, însă şi-a exprimat încrederea că Moldova este pe calea cea bună. „Mergem înainte pentru ca muncitorii noştri calificaţi să se poată bucura de o viaţă decentă prin munca lor. Mergem înainte pentru ca, în ţara noastră, drumurile europene, moderne să fie o regulă, nu o excepţie. Mergem înainte pentru ca fermierii noştri să obţină cele mai bune preţuri. Mergem înainte pentru ca tinerii noştri să-şi poată dezvolta capacităţile intelectuale, beneficiind de cea mai bună educaţie pentru a putea concura pentru cele mai înalte poziţii”, a declarat fostul premier.

Liderul PLDM a îndemnat membrii şi susţinătorii formaţiunii să se implice cât mai activ în campania electorală, subliniind importanţa scrutinului din această toamnă. „Alegerea este crucială: ori înapoi, în închisoarea popoarelor, ori înainte, spre un viitor european. Moldova are nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi. Vă chem să găsiţi timp şi energie că construim împreună viitorul european al copiilor noştri şi pentru asta ei ne vor fi recunoscători”, a spus Vlad Filat.

PLDM va fi numărul 4 în buletinul de vot pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.