PLDM reclamă că au fost distruse mai multe panouri publicitare ale formaţiunii
Patru panouri publicitare ale Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) au fost vandalizate în noaptea spre miercuri, 18 martie, în sectorul Buiucani al capitalei, anunţă un comunicat al formaţiunii, citat de Info-Prim Neo.
Potrivit sursei citate, două dintre panorile distruse erau instalate pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, iar alte două – pe străzile Ion Creangă şi Alexei Mateevici.
Liderii PLDM sunt de părere că deteriorarea unor panouri de 40 şi de 18 metri pătraţi nu putea fi efectuată fără complicitatea structurilor de forţă. „Panourile publicitare ale PLDM au fost vandalizate în repetate rânduri, dar reprezentanţii organelor de interne nu au reacţionat în niciun fel şi nu au investigat aceste cazuri, ceea ce confirmă implicarea instituţiilor de forţă în procesul politic”, se mai spune în comunicat.
PLDM atenţionează instituţiile statului că toate abuzurile şi ilegalităţile din timpul campaniei electorale sunt documentate, iar responsabilii de comiterea lor vor răspunde în faţa legii.