PLDM prezintă un program de ameliorare a asistenţei medicale

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) spune că este unicul partid care a elaborat un program concret argumentat de ameliorare a asistenţei medicale a populaţiei. Punctul forte al programului este orientarea spre toate categoriile de populaţie, inclusiv social-vulnerabilă, se spune într-un comunicat de presă redactat de formaţiune, transmite Info-Prim Neo. Liberal-democraţii pledează pentru asigurarea accesului egal la serviciile de îngrijire şi tratament pentru toate grupurile sociale, fără stigmatizare, prejudiciu şi discriminare de orice gen. PLDM se pronunţă şi pentru implicarea organizaţiilor neguvernamentale în serviciile de îngrijire şi tratament, în procesul de formare a politicilor în domeniu, atragerea lor în calitate de implementatori ai unor comenzi sociale de stat atât la nivelul autorităţilor publice centrale, cât şi locale. Un moment important, potrivit PLDM, este licenţierea practicii de asistenţă medicală primară şi darea în concesiune a oficiilor medicilor de familie, în primul rând în zonele rurale, în special în localităţile unde nu sunt medici la moment. Formaţiunea stăruie şi pe îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale prin demonopolizarea sistemului de asigurări obligatorii de sănătate şi crearea unei structuri independente de monitorizare a calităţii serviciilor de sănătate. „Realizarea sarcinilor programului va facilita înrolarea activă a societăţii civile şi a reprezentanţilor din rândul pacienţilor în controlul calităţii şi protecţiei drepturilor consumatorului, implementarea mai largă a mecanismelor de motivare a lucrătorilor medicali în baza indicatorilor de calitate, va soluţiona problemele de lipsă a cadrelor medicale în localităţile rurale şi vor aduce resurse financiare direct în satele Moldovei”, se spune în comunicatul PLDM.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.