PLDM lansează acţiunea non-stop: „Votează fără frică!”

Tineri din Partidul Liberal Democrat (PLDM) acuză că au fost bruscaţi de poliţişti în această dimineaţă, 1 aprilie, când încercau să instaleze corturi în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) pentru acţiunea non-stop: „Votează fără frică!”. „Poliţiştii au acţionat într-un mod barbar, urmând, ca de obicei, indicaţiile de mai sus, fără să-şi îndeplinească obligaţiile stipulate în autorizaţia de pichetare”, a spus pentru Info-Prim Neo George Mocanu, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PLDM. „Locuitorii s-au săturat de gălăgie şi necesită linişte”, a explicat gestul poliţiştilor Iacob Gumeniţă, şeful poliţiei municipale. Poliţiştii s-au retras după mai bine de două ore, după ce Curtea de Apel Chişinău a pronunţat o decizie în favoarea PLDM, declarând autorizaţia valabilă. „Vom picheta non-stop până la 3 aprilie”, a spus George Mocanu. „Tineri de la diverse instituţii de învăţământ superior din Chişinău vor transmite mesajul PLDM şi vor îndemna trecătorii să meargă la vot în ziua de 5 aprilie 2009”, a adăugat Mocanu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.