PLDM îi cere lui Vladimir Voronin să demisioneze din funcţia de preşedinte al ţării, UPDATE

Partidul Liberal Democrat (PLDM) îi cere lui Vladimir Voronin să respecte legea şi să demisioneze din funcţia de preşedinte al R. Moldova. PLDM invocă faptul că mandatul de deputat este incompatibil cu funcţia de şef al statului, transmite Info-Prim Neo. Liderul PLDM, Vlad Filat, a spus joi, 22 mai, într-o conferinţă de presă că refuzul lui Vladimir Voronin de a se lăsa de Preşedinte are ca scop uzurparea puterii în stat, încălcare ce prevede închisoare de la 10 la 15 ani. „Este o abordare care îl caracterizează pe Vladimir Voronin, pe care a manifestat-o pe parcursul exercitării a două mandate în calitate de preşedinte”, a declarat Filat. Alexandru Tănase, prim-vicepreşedintele PLDM, şi-a exprimat speranţa că Voronin va da dovadă de un altfel de comportament şi că se va conforma cerinţelor legale. „Toţi sunt egali în faţa legii”, a spus deputatul. Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei altei funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice. Persoana care a fost aleasă în calitate de deputat şi care este într-o situaţie de incompatibilitate de a-şi exercita activitatea anterioră, timp de 30 de zile de la validarea alegerilor, urmează să decidă ce va face în continuare: fie refuză mandatul de deputat, fie refuză funcţia pe care o ocupă. „Nu este pentru preşedinte”, a comentat Vladimir Voronin după şedinţa din 20 mai a legislativului. PLDM a anunţat că va depune mâine, 22 mai, o cerere prin care îi va cere Curţii Constituţionale să-şi expună punctul de vedere în regim de urgenţă vizavi de acest caz. [{UPDATE}]„I-aş sfătui să studieze mai atent Constituţia R. Moldova. Art. 80, al. 2, prevede expres situaţia de incompatibilitate pentru preşedintele ţării. Acolo foarte clar este prevăzut că mandatul preşedintelui este exercitat până la depunerea jurământului preşedintelui noul ales”, a comentat pentru presă deputatul PCRM Vladimir Ţurcan, prim-vicepreşdintele Parlamentului.
  • vlad filat cere demisia lui vladimir voronin.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.