Partidul Liberal Democrat din Moldova cheamă partidele pro-europene și unioniste să vadă în retragerea lor din cursa electorală nu un semn al slăbiciunii politice, ci dovada maturității politice. Și anume, „prin recunoașterea realității că, singura formațiune pro-europeană cu șanse reale de accedere și preluare a majorității în Parlament este Partidul Acțiune și Solidaritate”, transmite IPN.
„Partidul Liberal Democrat din Moldova, conștient de pericolul perpetuării captivității statului de către oligarhia roșie condusă și astăzi de binomul Plahotniuc-Dodon, înțelegând că Republica Moldova, în lipsa unei guvernări pro-europene, riscă să rămână în zona gri a sistemului de relații internaționale, analizând situația reală, inclusiv sondajele de opinie publică, apreciind deplina bună credință a partidelor pro-europene și unioniste, face apel către aceste formațiuni politice, să se retragă din cursa electorală și să sprijine în aceste alegeri Partidul Acțiune și Solidaritate”, precizează formațiunea într-un comunicat de presă.
„Partidul Liberal Democrat din Moldova, așa cum a dovedit în 2011, în cadrul alegerilor primarului general al Chișinăului, în alegerile din 2016, 2019 și cele din acest an, a prioritizat interesul național, neparticipând la alegeri, tocmai pentru a nu duce la fragmentarea votului pro-european”, mai menționează liberal-democrații.
Consiliul Politic Național al PLDM a decis la mijlocul lunii mai că formațiunea nu va participa în calitate de concurent electoral în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Liberal-democrații au decis să-și îndemne membrii și simpatizanții să sprijine Partidul Acțiune și Solidaritate.