Deputaţii primului Parlament al Republicii Moldova, academicieni, oameni de cultură, reprezentanţi ai diasporei moldoveneşti şi alţii au constituit o organizaţie extrateritorială „Pentru Independenţă şi Integrare Europeană” pentru a ajuta Partidul Liberal Democrat (PLDM) să învingă la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din toamna acestui an. Organizaţia a fost constituită sâmbătă, 19 iunie, transmite Info-Prim Neo. Alături de structurile teritoriale ale PLDM, organizaţia constituită se va implica în activitatea politică în toate localităţile ţării. Pantelei Sandulachi, liderul Asociaţiei „Parlamentul 90”, a declarat că scopul acestei organizaţii este să meargă din casă în casă „pentru ca PLDM să obţină victorie pe fiecare metru pătrat”. „Considerăm că echipa PLDM şi-a demonstrat din plin capacitatea de a administra treburile statului la această etapă dificilă şi merită şi în continuare să fie promovată, susţinută şi menţinută la guvernare”, a spus Petru Munteanu, deputat din primul Parlament, vicepreşedintele Baroului Avocaţilor din Moldova. La conferinţa de constituire a organizaţiei a participat şi prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, liderul PLDM.