PLDM ar putea înainta un nou candidat la funcţia de prim-ministru, Anatol Ţăranu

PLDM ar putea înainta un nou candidat la funcţia de prim-ministru. În caz contrar, vor fi alegeri anticipate. De această părere este analistul politic Anatol Tăranu, solicitat de IPN să-şi expună părerea cu privire la declararea neconstituţionalii  decretului preşedintelui de desemnare a lui  Vlad Filat în calitate de premier.

„Sunt printre cei care cred că, prin decizia sa, Curtea Constituţională şi-a depăşit atribuţiile şi a dat un verdict mai degrabă politic decât juridic. Prin aceasta şi-a permis o ingerinţă directă în sfera decizională politică, fapt care este inadmisibil pentru Curtea Constituţională”, a declarat analistul.

Potrivit lui Ţăranu, Curtea Constituţională poate să anuleze decretele preşedintelui numai dacă prevăd acţiuni sunt anticonstituţionale. Interpretarea constituţionalităţii trebuie însă să reiese strict din lege şi nu din interpretări subiective, cum şi-a permis curtea, a mai spus Anatol Ţăranu.

În opinia sa, decizia Curţii Constituţionale a dus la aprofundarea crizei politice existente.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.