Platina nu traversează cea mai bună perioadă. Echipa din Chişinău a ajuns la a 7-a înfrângere consecutivă în Liga Internațională de Tineret la Hochei pe Gheață, Conferința Vest, notează IPN.
Platina a revenit acasă cu o dublă înfrângere înregistrată pe terenul echipei ruse SKA-Variaghi, scor 0-5 şi 0-2. Pe 19 şi 20 noiembrie, echipa antrenată de Valeri Kulibaba va găzdui la Tiraspol formaţia Dinamo Raubici, aflată la un punct în spatele Platinei, care se află pe locul 13 în clasament. Lidera competiţiei din Rusia este clubul Rossoşi.
Platina dispută partidele la Tiraspol deoarece arena Ice Bravo din Chișinău nu corespunde rigorilor de desfășurare a meciurilor oficiale.