Platformele social media utilizate cel mai des concurenții electorali

Cele mai des utilizate platforme social media de către concurenții electorali sunt Facebook și Odnoklassniki, unde peste 80% dintre aceștia au o pagină sau dețin un grup. Alte două platforme, Youtube și Instagram, sunt utilizate periodic de aproximativ 60-80% dintre concurenții electorali în alegerile parlamentare din 24 februarie. Datele se conțin într-un raport de monitorizare, realizat de către Fundația „Youth Development For Innovation”, care a studiat activitatea a zece formațiuni politice înregistrate sau care și-au anunțat intenția de a participa la scrutin. Perioada de monitorizare a fost 26 decembrie-10 ianuarie.

Într-o conferință de presă la IPN, Igor Ciurea, coordonator de proiect, a declarat că acest raport este primul și se concentrează pe activitatea pre-electorală a partidelor politice, având ca scop identificarea principalelor canale de promovare în mediul online. De asemenea, raportul se concentrează pe analiza legislației electorale naționale cu privire la mediul online, standardele electorale internaționale și bunele practici în domeniul promovării electorale prin resurse online. Fundația urmează să prezinte alte două rapoarte. Al doilea, care va fi prezentat până în ziua alegerilor, se va referi mai mult pe conținutul promovat în mediul online. Ultima monitorizare va fi prezentată după scrutin și va conține concluzii și recomandări.

Unul dintre autorii monitorizării, Mihai Mogîldea, a declarat că, ținându-se cont de profilul fiecărei platforme social media, au fost selectate trei site-uri care sunt populare în rândul utilizatorilor din Republica Moldova. Este vorba despre facebook.com, instagram.com și ok.ru. De asemenea, au fost studiate conturile de Youtube ale partidelor politice pentru a observa în ce măsură acestea distribuie conținut video. A fost examinat numărul de persoane ce urmăresc paginile partidelor politice pe cele patru platforme studiate, numărul de postări și numărul de distribuiri ale postărilor plasate.

Formațiunile politice monitorizate sunt cele înregistrate până pe 10 ianuarie: Partidul Democrat din Moldova, Blocul Electoral ,,ACUM Platforma DA și PAS”, Partidul Comuniștilor, Partidul Socialiștilor, Partidul ,,Șor” și Mișcarea Populară Antimafie. De asemenea, au fost monitorizate trei formațiuni care și-au manifestat, către acea dată, interesul de participare la alegeri pe circumscripția națională: Partidul Politic Partidul Nostru, Partidul Liberal și Convenția Euro-Unionistă.

Monitorizarea denotă că cei mai activi concurenți electorali pe cele patru platforme au fost Partidul Acțiune și Solidaritate (Facebook), Partidul Socialiștilor (Odnoklassniki), Partidul Democrat (Instagram). Totodată, Partidul Democrat este pe aceeași poziție cu Partidul Acțiune și Solidaritate pe Youtube.

Majoritatea postărilor plasate pe paginile sau în grupurile de pe Facebook și Odnoklassniki ale concurenților electorali includ componenta text – 93%. Ponderea postărilor care conțin elemente foto sau video este mai redusă, fiind de 27,5% și, respectiv, 27,9%. La conținutul distribuit de pe pagini (Facebook) și grupuri (Odnoklassniki) ce aparțin concurenților electorali, lideri autoritari sunt Partidul „Șor” (4040 de distribuiri) și Partidul Acțiune și Solidaritate (3644 de distribuiri).
Cheltuielile concurenților electorali pentru distribuirea publicității pe mijloacele electronice de informare sunt la un nivel scăzut. În mare parte, aceștia preferă să plaseze publicitatea electorală la TV și radio, două surse utilizate preponderent de către potențialii votanți pentru a se informa cu privire la subiectele de actualitate, inclusiv alegeri.

O altă autoare a monitorizării, Livia Țurcanu, a menționat că, potrivit rapoartelor financiare depuse de către grupurile de inițiativă la CEC, doar blocul ACUM a indicat cheltuieli privind publicitatea prin mijloace de informare electronice, în sumă de patru mii de lei. O analiză mai detaliată referitor la resursele financiare alocate în acest sens va putea fi făcută mai târziu.

Raportul de monitorizare face parte din proiectul „Monitoring online electoral activity – Parliamentary elections 2019”, care este implementat în perioada octombrie 2018 – martie 2019 de Fundația Youth Development for Innovation, cu sprijinul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.

  • igor ciurea despre raport.mp3
  •     0
  • mihai mogildea despre constatari.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.