Ordinul pentru înscrierea copiilor în clasa întâi nu a fost deocamdată emis de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, deși șeful statului, Igor Dodon, anunța săptămâna trecută că va dispune reanimarea platformelor online de înscriere a copiilor la școală. Contactat de IPN, șeful interimar al Direcției generale educație, tineret și sport din municipiul Chișinău, Andrei Pavaloi, a spus că procedura presupune nu doar înscrierea online, dar şi plasarea în sistem a anumitor acte, inclusiv certificate medicale. Ulterior dosarul este prezentat fizic la instituţia selectată.
„Ţinând cont de situaţia creată, ministerul a amânat înscrierea în clasa întâi şi, probabil, după 15 mai, când vom avea o claritate cu referire la situaţia excepţională din ţară, va fi emis ordinul de către Ministerul Educaţiei” a declarat Andrei Pavaloi.
Acesta a menţionat că platforma este pregătită pentru acceptarea cererilor în sistem. Procesul de înscriere a copiilor în clasa întâi va fi destul de uşor, nu va fi necesar ca părintele să stea în rând, acesta va depune actele, îi va fi acceptat dosarul şi apoi va veni la instituţia de învăţământ şi-l va depune, a precizat șeful interimar al Direcției generale educație, tineret și sport.
În alți ani, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării emitea ordinul de înscriere a copiilor la şcoală la începutul lunii aprilie, tot atunci era iniţiat şi procesul de înscriere online.