Platforma pentru Îmbătrânire Activă propune crearea unui Consiliu al persoanelor vârstnice

Platforma pentru Îmbătrânire Activă propune crearea unui Consiliu al persoanelor vârstnice, care ar promova interesele acestei categorii de persoane pe agenda autorităților publice. De asemenea, Platforma propune elaborarea și promovarea unui proiect de lege pentru protecția socială a persoanelor vârstnice, dar și elaborarea și promovarea unei strategii naționale cu măsuri și acțiuni concrete pentru susținerea persoanelor în etate. Nomenclatorul serviciilor sociale trebuie să fie revizuit periodic, iar acum acesta trebuie completat cu anumite servicii noi. Sugestiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă la IPN.

Secretarul Platformei pentru Îmbătrânirea Activă, Cristina Railean, a menționat că lipsește o viziune, un concept coerent privind asistența socială a persoanelor vârstnice. La diferite niveluri de decizie, se  atestă o înțelegere difuză a soluțiilor și politicilor care trebuie să fie dezvoltate pentru a asigura dreptul persoanelor în etate la asistență socială.

Lipsește un cadru normative și metodologic privind organizarea și funcționarea unor servicii pentru persoanele vârstnice. În acest sens, se propune să fie elaborat și revizuit periodic acest cadru normativ, în special prin elaborarea unui manual operațional cu proceduri de organizare, de petiționare în cadrul primăriilor și direcțiilor de asistență socială.

Platforma pentru Îmbătrânire Activă constată că dezvoltarea sistemică a serviciilor sociale stagnează. În unele situații, din cauza lipsei de resurse financiare, poate fi limitată activitatea unui serviciu sau acesta poate fi închis. Sau numărul de beneficiari se reduce. Platforma sugerează evaluarea nevoilor de servicii sociale a persoanelor vârstnice cel puțin o data la 5 ani, pentru a determina pachetul minim garantat de servicii sociale.

De asemenea, Platforma recomandă ca prestatorii de service sociale să fie în mod obligatoriu acreditați, ca să se evite riscul prestării unor servicii necalitative, care pot duce la înrăutățirea situației persoanei. De asemenea, resursele financiare se recomandă să fie alocate echitabil pentru serviciile sociale, prin transferuri cu destinație specială de la bugetul public național în bugetul fiecărei unități administrative-teritoriale. Acum serviciile sunt finanțate reieșind nu din nevoi, ci din resursele financiare disponibile, au conchis membrii Platformei pentru Îmbătrânire Activă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.