S-a încheiat procedura de testare și îmbunătățire a platformei de telemedicină telemed.chinau.md. Informația a fost confirmată, în cadrul ședinței primăriei Chișinău, de către șeful direcției sănătate, Vladimir Bolocan.
Platforma va contribui la crearea unui sistem accesibil tuturor cetățenilor, indiferent de locație, a menționat Bolocan.
Municipalitatea anunță că, în continuare, platforma va fi prezentată specialiștilor.
„Vom face prezentări publice în mai multe instituții medicale, să explicăm medicilor de familie și managerilor despre posibilitățile platformei, și nu în ultimul rând despre funcționalitățile ei. Vorbim aici de posibilitățile creării cabinetelor virtuale, aplicarea consultațiilor la distanță, eliberarea rețetelor electronice și reducerea adresărilor pentru prescripțiile de rutină”, a menționat șeful direcției sănătate a capitalei.
Platforma va fi disponibilă tuturor, indiferent de localitate, iar autoritățile publice și instituțiile medicale interesate pot solicita organizarea unor sesiuni explicative, transmite IPN.