Platforma DA propune soluții pentru „combaterea hazardurilor naturale în agricultură”

Platforma DA propune elaborarea și aplicarea, începând cu 2021, a unui Program Național de utilizare eficientă a resurselor acvatice în scopul irigării. Programul ar prevedea construirea mai multor bazine de acumulare a apelor, la care s-ar conecta un număr maxim de agricultori, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a menționat că Platforma DA mai propune subvenționarea procurării sistemelor de irigare, consolidarea și stimularea financiară a asociațiilor utilizatorilor de apă, simplificarea continuă a procedurii de obținere a actelor permisive pentru accesul agricultorilor la apă, inventarierea tuturor fântânilor arteziene neutilizate etc.

Pentru realizarea acestui Program, spune Andrei Năstase, este necesar ca Republica Moldova să declare problema irigării drept prioritate națională  și să se adreseze către partenerii externi privind asigurarea asistenței financiare și tehnice și în acest domeniu.

O altă urgență care necesită  soluționată este,  potrivit lui Andrei Năstase, asigurarea în agricultură, care ar proteja bunurile producătorilor și investițiile financiare în cazul producerii calamităților naturale. Liderul Platformei DA spune ca e nevoie de o lege privind hazardurile naturale, care să prevadă participarea statului la achitarea despăgubirilor în cazuri precum seceta excesivă sau înghețurile de primăvară, cu condiția ca agricultorii afectați să fi fost asigurați. De asemenea, Platforma DA propune crearea unor fonduri mutuale pentru calamități naturale, care să fie finanțate solidar de stat, de companiile de asigurări și de agricultori.

Potrivit lui Andrei Năstase, pentru a crește rezistența în fața calamităților naturale e nevoie de împădurirea țării. În opinia sa, despădurirea masivă legală, precum și ilicită, din ultimele decenii a contribuit semnificativ la micșorarea precipitațiilor în Moldova și a agravat situația pe dimensiunea schimbărilor climatice. În acest context, se impune limitarea riguroasă a tăierii pădurilor și lansarea unui Program Național de împădurire, care ar prevedea plantarea anuală a 15-30 hectare de pădure.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.