Platforma DA propune completarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat

Platforma DA a înregistrat o inițiativă legislativă privind completarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. Prin acest proiect se propune să fie prevăzută anularea calculului penalităților la achitarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajator și a contribuțiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii, până la 1 decembrie 2020, pentru agenții economici care au avut de suferit în urma pandemiei.

Într-un briefing de presă, vicepreședintele Platformei DA și vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a menționat că agenții economici au rămas fără sprijin din partea Guvernului, doar cu promisiuni. Nu a fost lansat niciun program pentru cei care sunt în prag de insolvență.

„La ora actuală constatăm că întreprinderile care au fost închise, din domeniul comerțului nealimentar, din HoReCa, companiile de transport, companiile de textile, o bună parte din companiile din Zonele Economice Libere și alți agenți economici care au suferit în urma restricțiilor pandemice, nu au primit niciun suport”, a adăugat Alexandru Slusari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.