Platforma DA nu va merge la consultările cu Igor Dodon

Fracțiunea parlamentară a Platformei DA nu va merge la consultările cu Igor Dodon, președinte în exercițiu. Despre acest lucru a comunicat, marți, vicepreședintele formațiunii, Alexandru Slusari, într-un briefing de presă, transmite IPN.

Potrivit lui Alexandru Slusari, nu există niciun raționament pentru a merge la aceste consultări, nici sub aspect instituțional, nici sub aspect politic. „Instituțional, noi nu o dată am menționat că avem republică parlamentară, viziunile noastre urmează să fie discutate în cadrul Parlamentului”, a declarat deputatul, exprimându-și speranța că plenul își va relua ședințele.

Vicepreședintele Platformei DA precizează că, potrivit Constituției, cu președintele sunt obligați să discute într-un singur caz – la desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru.

Sub aspect politic, viziunile Platformei DA față de Igor Dodon au fost exprimate la alegeri. Alexandru Slusari a recomandat șefului statului în exercițiu „să-și facă bagajele de la Condrița” și să se pregătească de procesele judiciare.

Igor Dodon a declarat luni, 16 noiembrie, că, în cazul în care alegerile vor fi considerate democratice și valide de toate instanțele, până pe 24 decembrie este președintele țării în exercițiu, cu toate atribuțiile constituționale. „Pentru a nu permite diferite interpretări și pentru a gestiona situația, inclusiv situația din Parlament și situația legată de pandemie și alte probleme”, inițiază discuții cu fracțiunile și grupurile parlamentare din Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.