Partidele politice Platforma DA, Liga Orașelor și Comunelor și Partidul Schimbării solicită conducerea țării, în regim de urgență, soluționarea problemelor sistemice din domeniul agriculturii. „Lipsa de acțiuni ferme și intervențiile superficiale în problema agricultorilor din partea guvernării, întârzierile exagerate de alocări ale subvențiilor promise ani la rând și politizarea subiectului fermierilor s-au soldat cu proteste masive ale acestora, care, din disperare, au ajuns să blocheze de câteva zile accesul spre Vama Leușeniˮ, se menționează într-o declarație comună, citată de IPN.
Cele trei partide, care au anunțat recent formarea unui bloc comun pentru următoarele alegeri prezidențiale și parlamentare, vin cu un apel către premierul Dorin Recean, președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, să accepte revendicarea agricultorilor cu privire la organizarea unor consultări publice cu privire la soluționarea problemelor din domeniul agriculturii.
De asemenea, solicită ministrului agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, să asigure în regim de urgență importul și distribuția celor 4000 de tone de motorină donate de Guvernul României, încă în luna noiembrie 2022, prin intermediul unui parteneriat public-privat și identificarea unui agent economic care în urma unei licitații ar putea distribui motorina în raioanele Republicii Moldova. Partidele solicită examinarea posibilității alocării compensațiilor la fiecare hectar de porumb și floarea soarelui cultivate în 2023, suplimentar la mecanismul de compensații anunțat recent de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
„Cu regret, constatăm că sectorul agricol se află în criză profundă, iar situația a degradat din cauza schimbărilor climatice continue, crizei post-pandemice și, cel mai important, din cauza impactului negativ produs de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra sectorului, care a dus la creșterea rapidă a prețurilor la îngrășăminte, creșterea imensă a costurilor la serviciile de transport și scăderea prețurilor la culturile cerealiere. Cu regret, constatăm o lipsă de reacție adecvată și serioasă din partea guvernării în vederea adoptării unui pachet de măsuri ce ar soluționa sau ameliora problemele din domeniul agricol, se menționează în declarație.
Agricultorii au început acțiunile de protest săptămâna trecută. Fermierii spun că sunt în prag de faliment și cer demisia ministrului agriculturii și industriei alimentare. Astăzi, începând cu ora 13.00, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va avea loc o ședință cu agricultorii. La întrunire urmează să participe vicepremierul Vladimir Bolea, dar și prim-ministrul Dorin Recean.