„Platforma Crimeea” – de la intenții la fapt împlinit

Încă înainte de a-și începe lucrările, summitul „Platformei Crimeea”este numit cel mai important eveniment internațional din istoria Ucrainei, relatează IPN cu referință la BBC.

Această reuniune este considerată la Kiev drept unul din pivoții pe care se va baza politica „readucerii” Crimeii și Sevastopolului. Britanicii au atras atenția că Vladimir Zelenski a decis să pună pe tapet subiectul Crimeii după prima și unica sa întâlnire cu Vladimir Putin în decembrie al anului 2019. Pregâtindu-se de summitul de la Paris, președintele ucrainean declara că va lua în discuție, în cadrul negocirilor cu Putin, statutul peninsulei anexate în 2014.

Dar tentativa de a discuta atunci cu Kremlinul subiectul în cauză nu s-a încununat de succes. Într-un mod absolut previzibil, Moscova repeta la nesfârșit că chesiunea apartenenței Crimeii nu există și că nu are de gând să vorbească despre aceasta cu oricine ar fi.

Pentru Zelenski, spun interlocutorii BBC, poziția luată de vizavi-ul lui rus, a servit drept imbold pentru ca să dispună repunerea temei Crimeii printre prioritățile politicii de stat, pe motiv că despre Donbas se discută și în formatul Minsk, și în cel de Normandia, iar Crimeea nu este examinată de nimeni niciunde.

BBC precizează că încă pe vremurile președinției lui Piotr Poroshenko autoritățile de la Kiev făcuseră niște tentative de a înjgheba o platformă de discuție pentru situația peninsulei anexate. În 2016 el anunțase lansarea formatului „Geneva plus”, care urma să se preocupe de chestiunea în cauză. Dar această inițiativă a fost percepută neunivoc chiar în mediul observatorilor ucraineni și proiectul a fost abandonat, în cele din urmă.

De cealaltă parte, în legătură cu evenimentul de la Kiev, presa afiliată Kremlinului subliniază că președintele Biden nu participă la summit, fiind înlocuit de ministrul energeticii în calitate de reprezentant special și că nu toate statele vor fi expuse la Kiev de primele persoane. Sursele moscovite consideră că ucrainenii au sperat la un nivel mai înalt de reprezentare din partea occidentalilor, dar pentru aceștia problema ucraineană și subiectul Crimeii nu fac parte din priorități.

Într-un briefing din ajun, relata IPN, ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a declarat că și-au anunțat participarea 44 de state și organisme internaționale, printre care 14 șefi de state și guverne, inclusiv președintele Consiliului European și vicepreședintele Comisiei Europene. Kievul va continua să conecteze și alte state la „Platforma Crimeea” și speră că „numărul lor va crește”.

Deciziile luate „vor avea aceeași putere pentru fiecare stat, indiferent de persoana care a condus delegația”, a relevat ministrul de externe ucrainean.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.