… Acţiunea de protest din 11 iunie 2017 împotriva modificării sistemului electoral. Pe bulevardul Ştefan cel Mare vine spre clădirea Parlamentului coloana de protestatari dinspre Buiucani. Protestatarii strigă lozinci şi afişează placarde anti-schimbare. Pe trotuarul dinspre Parlament o echipă TV filmează coloana. O persoană, corpolentă şi cu barbă, din cel mai apropiat de jurnaliştii TV rând, desfăşoară în faţa sa un placat, îl ţine la vedere câteva secunde, apoi îl face sul înapoi şi continuă mişcarea în cadrul coloanei. Reporterul face semn şi cameramanul fixează cazul. Placatul promovează, nu critică, schimbarea sistemului electoral. Ceva de felul: „Alegeri pentru gospodari - Nu liste de potlogari”. Mai seara cadrele respective sunt reluate de mai multe ori la mai multe canale TV…
---
Promotorii schimbării sistemului electoral joacă tare, tehnologic, au grijă până şi de cele mai mici detalii. Din punct de vedere organizatoric, promoţional, politic, se pare că şi-au devansat cu mult oponenţii interni atât pe segmentul clasei politice, cât şi pe cel al organizaţiilor societăţii civile. După principiul „câinii latră, iar caravana merge înainte”. „Caravana” merge hotărât, mai hotărât ca niciodată. Dacă unuia dintre promotori, PSRM, i-a fost caracteristic şi până acum stilul direct şi adeseori dur în formularea mesajelor politice, al doilea promotor, PDM, pentru prima dată în istoria sa, a renunţat la stilul cântărit, conciliant, „centrist” de abordare a problemelor. Personajele şi stilul gen Dumitru Diacov şi Marian Lupu au trecut pe un plan mai mult decât secundar, dacă nu au dispărut de tot. PDM a preluat proiectul PSRM de schimbare a sistemului electoral din proporţional în mixt şi îl „împinge” mai tare decât ”părinţii naturali”.
Caravana merge în exterior
Aceeaşi mobilizare şi hotărâre totală este caracteristică şi în relaţiile cu partenerii externi, în special Comisia de la Veneţia şi structurile de conducere ale Uniunii Europene. Cu anumite deosebiri de fundal, rămâne valabil principiul cu caravana. Şi în interior, şi în exterior, promotorii lansează cu aceeași putere mesaje similare privind decizia fermă de a duce până la sfârşit reforma sistemului electoral, ”în viitorul apropiat” și în orice condiții.
Dacă, într-un final, inițiativa de schimbare a sistemului electoral reușește, adică se votează în Parlament în lectură finală, promotorii îşi adjudecă, pe plan intern, toţi laurii și toate beneficiile. Respectiv, își asumă şi toate riscurile succesului, care s-ar putea să fie mai mici decât avantajele. În cazul cu partenerii externi, invers, riscurile succesului sunt mai mari, mult mai mari, decât cele posibile în interiorul țării. Suplimentar, ar putea fi vorba și despre riscuri mari pentru întreaga societate moldovenească.
Riscurile, într-adevăr, sunt mari şi reale, pentru că doar promotorii nu vor sau nu pot recunoaşte că, pe moment, argumentele lor pro-schimbare au prins mai greu la partenerii externi, decât cred sau spun că au prins în societatea moldovenească. Forţa lor scăzută de convingere pe plan extern se poate întoarce nu doar cu minus 100 milioane de euro, pentru început, în bugetul ţării şi buzunarele cetăţenilor, dar şi cu imaginea de stat care nu ţine cont de regulile de convieţuire în Europa în ansamblu, şi de recomandările Consiliului Europei în materie de democraţie şi drepturile omului, în particular. În Europa, se pare, acum există doar un singur stat care îşi permite acest lux, însă acela este un stat foarte mare, cel puţin din punct de vedere teritorial şi militar.
Au prins sau nu argumentele la europeni?
De ce spunem că argumentele pro-schimbare pe plan extern nu au prins sau nu în măsura în care ar fi vrut promotorii?.
În primul rând, pentru că și-au exprimat îngrijorări în legătură cu posibilele efecte negative ale reformei, în condițiile politice actuale ale Republicii Moldova, nu doar și nu atât anumite persoane influente din rândul partenerilor externi de dezvoltare, cât instituțiile pe care acestea le reprezintă.
În al doilea rând, pentru că poziția aceasta este unanimă și univocă, fără excepții de vreun fel. Chiar este evidentă o anumită înţelegere în acest sens a partenerilor de dezvoltare din Europa între ei și împreună cu cei de peste Ocean. Poziția comună se referă în special la faptul că recomandările Comisiei de la Veneția trebuie privite și acceptate „în totalitatea lor”, „ca literă și spirit”, respectiv, fără împărțirea acestora în recomandări cu caracter „tehnico-juridic” și „politic”.
Chiar și în aceste condiții, promotorii schimbării continuă să scoată în evidență doar ”partea plină a paharului”, sugerând că acesta nu a fost niciodată plin și de aceea nu avem de unde aștepta mai mult consens în societatea moldovenească privind problema schimbării sistemului electoral.
La sigur că promotorilor le ajunge capacitate şi inteligenţă să înţeleagă chestiunea cu riscurile foarte mari. La sigur că au trebuit să calculeze mai multe variante de scenarii, în special, în caz de ”succes”. Eşecul, în sensul renunţării la schimbarea sistemului electoral, din contra , ar putea să le aducă mai multe favoruri din exterior. Şi totuşi, „caravana merge înainte”, spre votarea în Parlament a sistemului mixt în calitate de Planul A și unicul. De ce şi care sunt posibilele scenarii de ieşire din situaţie, un posibil „Plan B”, dacă nu chiar mai multe „planuri B”?
Mizele declarate și nedeclarate
Mai întâi, de ce promotorii se comportă în acest mod extrem de riscant, care sunt mizele lor?
Una dintre mize poate fi menţinerea puterii şi perpetuarea la guvernare. Este o miză politică legală şi legitimă în lupta politică pentru putere, ca pentru oricare alt partid politic. Altceva este pentru ce le trebuie puterea în stat. Variantă sugerată de oponenţii politici este menţinerea statului şi instituţiilor acestora în captivitate, pentru realizarea în continuare a unor interese obscure personale şi de grup, dar şi pentru a se asigura că nu vor fi traşi la răspundere pentru faptele pe care li le incriminează opoziţia. În varianta promotorilor, de schimbarea sistemului electoral este nevoie pentru a satisface doleanţele majorităţii cetăţenilor, dar şi pentru a înnoi clasa politică ce ar fi capabilă să modernizeze, să europenizeze ţara, iarăşi, în beneficiul cetăţenilor. În concepţia lor, acesta este rolul dacă nu chiar misiunea istorică pe care nu a fost capabil să şi-o asume nimeni până acum. În ambele variante, „pure” sau îmbinate, promotorii sunt condamnaţi să meargă înainte, „spre succes”, cu toate riscurile, în special, externe, menţionate mai sus.
Planul B al PSRM este la suprafaţă şi se rezumă la același gen de beneficii pe care le obține în orice condiții: cu sau fără retragerea sprijinului pe care partenerii de dezvoltare îl oferă guvernării actuale de la Chișinău. Poate, în cazul retragerii, beneficiile ar fi și mai mari pentru acest promotor.
PDM a avut și are în continuare nevoie de mai multă ingeniozitate pentru elaborarea și realizarea planurilor B, care să le permită să împace ”varza” de acasă cu ”capra” europeană. Dar pentru a înțelege mai bine natura planurilor B, trebuie să vorbim despre încă un motiv pe care îl poate avea PDM să joace atât de riscant cu europenii.
Nimic împotriva europenilor
De fapt, PDM nu are nimic cu europenii și împotriva europenilor și dacă ar fi numai aceștia, democrații ar renunța sau ar amâna pentru vremuri mai bune procedura de schimbare a sistemului electoral, cum s-a mai făcut o dată. Chestiunea constă în faptul că o eventuală renunțare la schimbarea sistemului electoral, eventual, sub presiunea europenilor, ar însemna mai întâi o înfrângere în fața oponenților politici interni, în special PAS și PPPDA, care au acum mai multă credibilitate în fața europenilor. Această înfrângere ar influența mult, de pe acum, rezultatele alegerilor parlamentare din 2018, cu toată mobilizarea mare de care este capabil PDM. Aceasta ar însemna că PDM va fi pus în situația, în cel mai bun caz, să împartă cu actualii oponenți politici și puterea pe intern, dar și privilegiul relațiilor cu partenerii externi, inclusiv sub aspectul controlului fluxului financiar provenit din asistența din partea partenerilor de dezvoltare. Într-un scenariu mai sumbru, dar mai puțin probabil, PDM ar putea fi nevoit să cedeze oponenților, după 2018, întreaga relație cu donatorii.
Respectiv, principalul, de fapt unicul partid de guvernământ de acum nu își poate face planuri de viitor în care ar împărți puterea cu cineva, după ce, până acum, și-a eliminat, practic, toți oponenții, dar și partenerii. La electoratul de stânga, fidel PSRM-ului și președintelui Dodon, nu poate pretinde, fie și deocamdată, pentru că istoria cu atotputernicul PCRM se poate repeta, dar poate pretinde la tot ceea mișcă de la centru stânga până pe dreapta, dacă nu și mai departe.
Bați sfetnicul ca să-l îmbunezi pe împărat?
Se pare că din aceleași considerente PDM s-a certat cu aproape toate cele mai puternice organizații ale societății civile, acuzându-le că ar fi obiectul sau chiar subiectul unui fenomen nou pe care l-a definit ca fiind ”societatea civilă captivă”. Pentru un partid care, până acum, a evitat, cel puțin în public, imaginea de inițiator al confruntărilor deschise (să ne amintim de ambalajul în formă de ”principii și valori” în care a învelit confruntările acerbe din culisele negocierilor cu partenerii de coaliție) este un gest imprudent și riscant, pentru că știe cu siguranță că respectivele organizații au credibilitate mare la partenerii occidentali, inclusiv pentru capacitățile lor mari de expertiză, la care aceștia apelează de multe ori, inclusiv când au nevoie de expertiza nepărtinitoare a acțiunilor întreprinse de guvernați, inclusiv în ceea ce privește schimbarea sistemului electoral. Este cel puțin imprudent să te cerți cu sfetnicul partenerului de la care aștepți sprijin.
Multe B-uri - puține eficiente
Nu se știe dacă PDM ia în calcul anumite gesturi de împăcare cu respectivele organizații ale societății civile în calitate de element al unui eventual Plan B nou. Cert este că până acum a avut mai multe asemenea planuri. Unul dintre ele a constat în a aduna sub flamura sa multe, chiar foarte multe alte organizații ale societății civile care au aprobat în public inițiativa de schimbare a sistemului electoral, însă numărul nu întotdeauna bate calitatea și lucrul acesta se cunoaște încă de pe vremea celor 300 de spartani, dacă nu chiar cu mult înainte.
Un alt Plan B a putut avea forma desantului solid din partea guvernării teleportat la ședința Comisiei de la Veneția, dar aici și numărul, și calitatea a fost de partea Comisiei și a partenerilor ei care au fost implicați în formularea recomandărilor.
Un desant și mai solid, cel mai solid posibil, a fost trimis la Bruxelles, dar și acela a venit de acolo cu formule gen ”în totalitate” și ”ca literă și spirit”.
Un plan B bun și întârziat
Marțea trecută, PDM a scos la lumină cel mai mare și mai ambițios Plan B care are menirea să-i convingă pe europeni în buna credință a actualei guvernări, în special în ceea ce privește angajamentul său pro-european. Este o vorba de un nou și consistent plan de acțiuni ”de dezvoltare a țării și creșterea economiei” pentru următoarele șase luni. Este primul Plan B care renunță la tactica de abordaj marinăresc atât al oponenților, cât și a partenerilor și, evident, are scopul să demonstreze partenerilor de dezvoltare pregătirea guvernării de a implementa recomandările partenerilor ”în totalitate” și ”ca literă și spirit”. Doar că pentru realizarea acestui Plan sunt necesare cel puțin șase luni, foarte multă voință și sinceritate politică, iar europenii au de rezolvat dilema asistenței chiar zilele acestea. Și chiar dacă decizia respectivă se va lua săptămâna viitoare, până vor ajunge banii reali în Moldova, ar putea trece până la doi ani. Poate că planurile B anterioare au mers pe pistă greșită? Poate că s-a pierdut mult timp prețios până acum și pentru comunicarea, sinceră, și pe interior, și pe exterior privind oportunitatea și modalitatea de realizare a modificărilor atât de importante?
Guvernările pro-europene și sondajele de opinie
Poate nu e cazul să consacrăm prea mult timp și pentru examinarea unui alt Plan B, dar pentru că despre el se vorbește suficient de mult în spațiul public, nu îl putem trece cu vederea în totalitate. În special, oponenții politici întrezăresc în motivele acestui comportament riscant al PDM în raport cu partenerii europeni anumite elemente care ar sugera intenția PDM de deturnare a cursului european al Republicii Moldova. Și pentru că în actualele condiții geopolitice este imposibil să de rupi de Europa fără să te apropii Rusia, oponenții îi incriminează PDM și această ”rea-credință”.
Pe de altă parte, PDM a întețit în ultima vreme mesajele prin care își exprimă fidelitatea față de cursul european, de parcă își de seama de pericolul că un astfel de gând ar putea ajunge și în capetele partenerilor europeni. În realitate, pericolul invocat de oponenții politici este exagerat, pentru că doar cu asistența, inclusiv financiară, dar nu numai, PDM își poate realiza obiectivele declarate, inclusiv ”misiunea istorică de a moderniza țara”, dar și cele nedeclarate, parte dintre care au fost menționate mai sus. Rusia, după cum se știe, nu crede lacrimilor, dar nici bani nu dă. Sau, eventual, îi dă deja altcuiva, Transnistria fiind primul lucru care vine în mite, dar nu unicul. Însă compromiterea cursului european se poate produce nu numaidecât în urma unei intenții sau plan formulat în mod expres. Istoria guvernărilor pro-europene de până acum și scăderea dramatică a ideii europene în opțiunile cetățenilor moldoveni par să aibă o legătură de cauzalitate directă.
---
… mai seara cadrele respective sunt reluate de mai multe ori la mai multe canale TV. Pe mai multe, anumite, site-uri, aceeaşi persoană cu barbă apare cu acelaşi placat în chiar prim planul protestatarilor care urmăresc luările de cuvânt de la tribuna improvizată. Cei care stau alături nu au cum vedea mesajul. Cineva totuşi l-a „imortalizat”. Unei camere foto performante şi unui fotograf instruit îi ia doar câteva secunde. Placatul face corp absolut străin cu toate mesajele scrise, cântate, strigate, scandate, rostite în acea zi şi în acel loc.
Valeriu Vasilică, IPN