Planul Naţional de Dezvoltare va fi elaborat în baza a cinci priorităţi strategice pentru R. Moldova

Planul Naţional de Dezvoltare (PND) se propune a fi elaborat în baza a cinci priorităţi strategice pentru R. Moldova. Acestea sunt consolidarea unui stat democratic modern; reglementarea conflictului transnistrean şi reintegrarea R. Moldova; sporirea competitivităţii economiei naţionale; dezvoltarea resurselor umane; încadrarea în câmpul muncii; dezvoltarea regională. Preşedintele Vladimir Voronin a prezidat o şedinţă dedicată elaborării PND pe anii 2008-2011. Potrivit proiectului conceptului, prezentat de prim-viceprim-ministrul Zinaida Greceanîi, preşedintele Comitetului Interministerial pentru elaborarea PND, viitoarea structură a documentului va cuprinde strategia de dezvoltare şi planul de acţiuni, ce urmează să fie elaborat în conformitate cu Cadrul de cheltuieli pe termen mediu şi reactualizat anual conform legii bugetului pentru anul respectiv. Potrivit şefului statului, primul PND trebuie să includă toate acţiunile actuale de dezvoltare a RM, pentru planificarea strategică pentru perioada de după expirarea termenului SCERS şi a Planului de Acţiuni RM-UE. În opinia lui Voronin, PND trebuie să fie o continuare logică a diverselor acţiuni, prevăzute în diferite programe sectoriale, teritoriale sau ramurale şi să fie elaborat în corespundere cu înţelegerile bilaterale existente între RM şi partenerii externi. El a chemat structurile guvernamentale implicate în întocmirea PND să asigure participarea societăţii civile la elaborarea proiectului, precum şi coordonarea cu organismele financiare internaţionale. Perioada de elaborare a PND va cuprinde trei etape. Până în luna martie a anului curent urmează să fie determinat conceptul documentului. În aprilie-august urmează să fie întocmit planul detaliat de acţiuni. În august – octombrie se planifică desfăşurarea, în baza unei strategii de comunicare, a dezbaterilor publice asupra Planului Naţional de Dezvoltare, inclusiv organizarea unui forum naţional, după care planul va fi aprobat de Guvern şi de Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.