Planul de acţiuni privind instituirea zonei de liber schimb cu UE a fost actualizat
Guvernul a actualizat Planul de acţiuni privind instituirea zonei de liber schimb cu UE.„Agenda ambiţioasă a negocierilor privind instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, stabilită în această săptămână cu partenerii europeni, impune şi o agendă pe intern mult mai ambiţioasă ca timp şi conţinut”, a menţionat vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, citat de Info-Prim Neo.
„Ne-am străduit să scoatem în evidenţă zonele cu cea mai mare sensibilitate şi să ne concentrăm eforturile pe acestea. De asemenea, am propus o serie de elemente noi care ne-ar permite să ne organizăm mai bine, să evaluăm mult mai bine rezultatele, să vedem unde sunt problemele şi să avem o comunicare mai bună pentru ca să ne înscriem în agenda stabilită”, a mai spus vicepremierul.
Referindu-se la zonele sensibile, Valeriu Lazăr a evidenţiat necesitatea de a elimina barierele tehnice în calea comerţului . Guvernul şi-a propus urgentarea aprobării unui plan de armonizare a legislaţiei în domeniul standardizării şi infrastructurii calităţii. Alte modificări se referă la aspectele sanitare şi fitosanitare, la necesitatea de a încheia procesul de creare a Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor şi a introduce punctele de control sanitar-veterinar şi fitosanitar la frontieră.
În sectorul financiar-bancar se preconizează preluarea actelor normative în vederea implementării normelor BASEL II şi aplicarea Strategiei pentru dezvoltarea instituţiilor de creditare nebancară pentru 2011-2014.
Planul de Acţiuni este însoţit de un tabel cu indicatori de performanţă, ceea ce va facilita procesul de evaluare a rezultatelor obţinute pe parcurs, a remarcat Valeriu Lazăr. Prima rundă de negocieri privind instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv urmează să se desfăşoare între 18-23 martie.