Partidului Liberal și Partidului Politic Partidul Verde Ecologist au drept priorități stoparea exodului tinerilor și dezrădăcinarea corupției, dacă vor fi reprezentați în următorul legislativ. În plus, cele două formațiuni își propun să întărească relațiile cu mediul extern și să se preocupe intens de domeniile sociale – educație, sănătate. Declarațiile au fost făcute de reprezentanții celor două partide la dezbaterile publice cu tema: „Alegeri 2019: Va rog sa mă alegeți deputat pentru că...”, ediția a 104-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN.
Vlad Bilețchi, candidat din partea Partidului Liberal, concurent electoral nr.15. pe circumscripția națională, susține că principala problemă în societate este exodul tinerilor din Republica Moldova. Din această cauză, în țară este o lipsă acută a locurilor de muncă. De asemenea, exodul tinerilor duce la acumularea de resurse insuficiente în bugetul Republicii Moldova. Ulterior, nu se ajung bani pentru salarii, pensii, drumuri, pentru alocații, pentru infrastructură și de aici vine sărăcia.
„Fiind tânăr, cunoscând care sunt problemele, pot să fac o radiografie și să spun că atât timp cât țara nu va garanta partenerilor străini o stabilitate și o siguranță a zilei de mâine, atât timp cât cursul pe care și-l asumă Republica Moldova nu va fi clar și ireversibil, așa cum este în România – sunt diverse partide, dar nimeni nu pune la îndoială cursul pro-european și euroatlantic, la noi, din păcate, statul se rupe în două țări distincte total și acest lucru creează insecuritate pentru agenții străini și pentru investitorii care au forță să investească. Mai mult decât atât, atât timp cât nu vom asigura securitatea bancară, astfel încât banii care sunt plasați în structurile financiar-bancare din Moldova să nu dispară miraculos așa cum a fost furat miliardul, oamenii nu vor veni să investească în Republica Moldova. (...) Justiția independentă, o justiție căreia să-i fie garantat mandatul inamovibil și în care să nu poată interveni niciun politician, acesta este obiectivul pe care ni l-am propus”, a declarat reprezentantul PL.
Vlad Bilețchi, care este și candidat pe circumscripția uninominală nr.26 Centru Buicani, afirmă că a doua problemă gravă este lipsa totală a unei colaborări cu mediul extern. „Atât timp cât Republica Moldova va fi reprezentată în SUA și în UE de oameni cum sunt Candu, Filip, Plahotniuc, Dodon, Șor etc., pentru că ei au făcut vizite și au vorbit în numele nostru, atât timp partenerii externi vor trage concluzii greșite despre Republica Moldova”, a menționat Vlad Bilețchi.
În opinia lui, avantajele sau beneficiile pe care le-ar putea obține Republica Moldova în cazul unei colaborări frumoase nu vor fi obținute. Potrivit lui, s-a văzut că UE a sistat ajutorul structural de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova, „în urma descoperirii unor acte de corupție și în urma faptului că au fost furați acești bani și nu au ajuns în proiectele care trebuie să fie implementate”.
Anatolie Prohnițchi, candidat din partea Partidului Politic Partidul Verde Ecologist, concurent electoral nr.14 pe circumscripția națională, susține că deputații din Parlament trebuie să înțeleagă că sunt parlamentari ai Republicii Moldova și lor le este delegat de către alegători dreptul și obligațiunea de a adopta decizii în beneficiul țării, al cetățenilor, nu al unui partid, al unei grupări. Potrivit lui, pe parcursul mai multor ani, se observă că la guvernare se schimbă formațiunile oligarho-politice, care au interese de bani și de grup.
„De aceea, noi am vedea ca în viitorul Parlament să vină forțe noi, curate și care să depună efortul și să lucreze așa cum este prevăzut și de Constituție, și de viață. În beneficiul poporului. Este decizie că vectorul nostru de dezvoltare este vectorul european, place cuiva sau nu place. Trebuie de respectat această decizie a poporului și trebuie de muncit pentru aceasta, dar nu trebuie de făcut din nou revoluții. Nimeni nu va soluționa problemele noastre, trebuie noi, parlamentarii Republicii Moldova, să muncească în interesul țării, dar nu să aștepte ca cineva să-l lămurească, să-l preseze, să-l pună să muncească”, spune reprezentantul PVE.
Principala chestiune care trebuie soluționată este dezrădăcinarea corupției, spune Anatolie Prohnițchi, pentru că „în Republica Moldova omul se naște în corupție și moare în corupție”. „Pe parcursul vieții – la maternitate se oferă bani, la școală – fonduri, la grădiniță – fonduri, la angajări și omul când se duce pe ultimul drum – tot trebuie să plătească. Nu este normal așa. Trebuie dezrădăcinată această corupție. Noi o putem face prin educație”, a notat politicianul.
Potrivit lui, în Republica Moldova nu există educație. În școlile din Republica Moldova, 60% din fondul de carte este în grafia chirilică, iar țara duce lipsă mare de profesori, care formează generațiile, care nu au salarii corespunzătoare, dar nu există nici funcționari publici. Ei stau la baza statului – ei trebuie să fie asigurați ca să nu aibă probleme și să educe tânăra generați. De asemenea, școlile trebuie dotate, este de părere Anatolie Prohnițchi.
A doua problemă abordată de Partidul Verde Ecologist ar fi sănătatea populației – cadrul medical și protecția mediului. „Nu poate un om bolnav să adopte decizii sănătoase. Pornind de la acestea, ulterior vom avea și economie, și securitate și toate celelalte”, a încheiat politicianul.
La dezbaterile de marți, 5 februarie, a fost invitat și reprezentantul concurentului electoral nr.13 care este Partidul Politic „Patria”, dar care nu a dat curs invitației.
La dezbaterile electorale desfășurate de Agenția IPN participanții au fost invitați în conformitate cu ordinea înregistrării la Comisia Electorală Centrală pe circumscripția națională. Pe 30 ianuarie, au avut loc dezbateri cu participarea reprezentanților Blocului Electoral ACUM, ai Partidului Comuniștilor și ai Partidului Socialiștilor. Pe 31 ianuarie, au avut loc dezbateri la care au participat reprezentanții Partidului Politic „Șor”, ai Partidului Mișcarea Antimafie, ai Partidului Politic „Partidul Nostru” și ai Partidului Național Liberal. Pe 4 februarie au avut loc dezbateri cu participarea reprezentanților Partidului Politic „Voința Poporului”, Partidului Politic „Democrația Acasă” și ai Mișcării Profesioniștilor „Speranța-Надежда”.
Din 15 concurenți înregistrați nu au acceptat invitația la dezbateri trei: Partidul Democrat din Moldova, concurentul cu nr.1, Partidul Regiunilor din Moldova, concurentul cu nr. 10 și Partidul Politic Patria, concurentul cu nr.13.
Seria de dezbateri „Alegeri 2019: Vă rog să mă alegeți deputat pentru că...”, face parte din ciclul de dezbateri publice desfășurate de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.