PL şi PLDM nu-l vor vota pe Lupu preşedinte, dacă va fi propus de coaliţia PCRM – PDM
PL şi PLDM nu vor vota un candidat la Preşedenţie al unei coaliţii de centru-stânga PCRM–PDM, chiar dacă va fi Marian Lupu. Despre aceasta au vorbit aseară într-o emisiune televizată prim-vicepreşedinţii celor două formaţiuni Anatol Şalaru şi Mihai Godea, transmite Info-Prim Neo.
„Niciodată nu vom vota un candidat comunist, nici Marian Lupu şi nicio altă candidatură neutră. Aşa ceva nu există”, a spus Anatol Şalaru.
Mihai Godea a declarat că oricare ar fi candidatura unei coaliţii comuniste la funcţia
de preşedinte, PLDM nu o va vota, chiar şi cu riscul ca şeful statului să nu fie ales.
Astăzi, 10 decembrie, liderii celor trei formaţiuni, PL, PLDM şi PDM se vor întâlni pentru noi discuţii în vederea creării unei coaliţii democratice de guvernare. Tot astăzi urmează să aibă loc şi noi negocieri între PCRM şi PDM.