Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal nu va vota moţiunea de cenzură asupra Guvernului AIE – 3. O decizie în acest sens a luat Biroul Politic al PL marţi seara, 27 octombrie, transmite IPN.
„Biroul Politic al Partidului Liberal a decis că deputaţii fracţiunii PL în Parlamentul Republicii Moldova vor fi prezenţi joi, 29 octombrie 2015, în plen la dezbaterea moţiunii de cenzură asupra Guvernului AIE 3, dar nu vor participa la procedura de vot” se spune într-un comunicat difuzat de serviciul de presă al formaţiunii.
Un alt partid din cadrul AIE 3, PDM, încă nu a anunţat o decizie în acest sens. Recent, preşedintele Parlamentului Andrian Candu, vicepreşedinte al Partidului Democrat, a declarat că, deşi optează pentru menţinerea AIE-3, PDM ar putea vota, în anumite condiţii, moţiunea de cenzură înaintată de PSRM şi PCRM.
Grupul format din trei deputaţi neafiliaţi, condus de liderul PPPE, Iurie Leancă, de asemenea, nu are anunţată decizia, care va depinde de rezultatul negocierilor pe care le poartă cu unii membrii ai fracţiunii PLDM. „PPEM nu poate să facă coaliţie doar cu PL şi PDM, nu ne ajung voturi pentru o majoritate parlamentară. Dar ştiu că sunt oameni foarte cumsecade în PLDM. Nu este un secret că duc discuţii cu mulţi dintre ei privind aderarea la PPEM. Fac şi acum un apel către ei. Este nevoie de o resetare serioasă a alianţei de guvernare pro-europeană”, a s spus Iurie Leancă în cadrul unei emisiuni televizate.