Partidul Liberal va depune o sesizare la Curtea Constituțională (CC) privind controlul constituționalității a cinci legi care prevăd că limba rusă este „limbă de comunicare între națiuni” în Republica Moldova, transmite IPN.
Potrivit președintelui PL, Mihai Ghimpu, Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești, adoptată încă în 1989, contravine Constituției deoarece înlocuiește limba oficială, dându-i statut de limbă de comunicare. „În toate statele limba oficială a statului este și limba de comunicare. În același timp, Constituția spune că limba rusă nu e limbă comunicare, ci aparține limbilor minorităților”, a adăugat Mihai Ghimpu.
„Conferindu-i limbii ruse, etnie care este reprezentată de 4% din pululație, statut superior față de alte minorități naționale, se creează inegalității discriminatorii și se încalcă Constituția, care garantează egalitatea cetățenilor în fața legilor. Venim să corectăm această situație, demult așteptată în societate”, a deputatul Ion Casian
Valeriu Munteanu, vicepreședinte PL, a spus că fundament pentru respectiva sesizare este decizia Curții Constituționale din 2013, prin care instanța constituțională a decis ca legea supremă – Constituția să fie citită în preambul cu Declarația de independență.
Liberalii vor depune sesizarea în câteva zile.