Partidul Liberal (PL) cere Comisiei Electorale Centrale (CEC) să prelungească până la 20 iulie termenul de depunere a declaraţiilor în caz de schimbare a domiciliului de la ultimele alegeri. Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a invocat marţi, 7 iulie, într-o conferinţă de presă că puţini studenţi şi elevi, dintre cei care au viza temporară de domiciliu în cămin, au reuşit să facă acest lucru. Astfel, că vor fi privaţi de dreptul de a vota, dacă la 27 iulie vor fi acasă la părinţi, transmite Info-Prim Neo. „Studenţii sunt înscrişi în listele electorale în dependenţă de locul unde îşi fac studiile. Aceştia, însă până la finele lunii iulie vor pleca acasă, în satul de baştină, iar faptul că nu vor figura în listele electorale de acolo nu va permite să voteze”, a menţionat Ghimpu. Potrivi lui, o altă interdicţie a exercitării dreptului de vot este şi faptul că nu toţi moldovenii plecaţi la muncă peste hotare vor putea să voteze pe motiv că data alegerilor a fost stabilită într-o zi lucrătoare. PL spune că a cerut de la Ministerul Dezvoltării Informaţionale (MDI) registrul cetăţenilor cu drept de vot, registrul persoanelor care au decedat şi a celor care s-au născut, însă instituţia a sugerat formaţiunii să solicite aceste date de la CEC. „Aceste răspunsuri demonstrează faptul că suntem departe de a avea alegeri libere şi corecte în R. Moldova. Iar CEC şi MDI dau de bănuit că alegerile din 29 iulie ar putea fi falsificate”, a mai spus liderul PL.