PL cere amânarea stabilirii datei alegerilor

Deputaţii Partidului Liberal (PL) au părăsit sala de şedinţe a Parlamentului după un schimb de replici cu deputaţii Partidului Liberal Democrat (PLDM) şi Partidului Democrat (PDM) la tema datei alegerilor preşedintelui Republicii Moldova. Deputaţii PL au cerut să fie amâna procedura de stabilire a datei alegerilor, în timp ce ceilalţi colegi de Alianţă au insistat ca data să fie stabilită în şedinţa de astăzi, 24 februarie. PL a procedat în acelaşi mod şi la şedinţa Parlamentului de săptămâna trecută, transmite Info-Prim Neo. Mihai Ghimpu a afirmat că două fracţiuni din alianţa de guvernare fac presiuni, se folosesc de faptul că lipsesc comuniştii la şedinţele plenare şi vor să adopte data alegerilor cu majoritatea celor prezenţi. „Am spus că nu vom vota data, dacă nu se stabileşte candidatura. Propun să amânăm stabilirea datei. Dacă vom alege cu o zi - două mai târziu preşedintele, nu cred că e o problemă. Trebuie să alegem un preşedinte bun şi să aibă rezultate chinurile noastre. Dacă insistaţi să examinăm numirea datei, ne puneţi în situaţia să părăsim sala”, a declarat Mihai Ghimpu în cadrul şedinţei plenare. Liderul PL i-a rugat pe deputaţi să ţină cont de acordul semnat în AIE, care prevede că dacă o chestiune pe ordinea de zi nu este acceptată de toate fracţiunile din alianţă, aceasta se amână. „Remarca nu mi se pare relevantă, precum că s-ar face presiuni în ultimele săptămâni, subiectul alegerii preşedintelui a depăşit toate limitele, ne-am înţeles să stabilim un candidat”, a declarat Valeriu Streleţ, preşedintele fracţiunii liberal-democrate. „PLDM consideră că avem toate premizele pentru a stabili data alegerilor, candidatul care a fost propus este rezultatul unor evaluări la care au participat toţi colegii din fracţiune şi în situaţia când există argumente plauzibile împotriva acestui candidat nici nu ştiu dacă acestea pot tărăgăna stabilirea datei. S-a făcut referire la acordul alianţei, dar să nu să se uite de promisiunea: „Alegeţi candidatul şi noi votăm”. Astăzi trebuie să luăm o decizie comună”, a spus Valeriu Streleţ. Dumitru Diacov, liderul fracţiunii PDM, a fost de părere că data trebuie stabilită astăzi, deoarece lucrurile se tărăgănează prea mult. „Nu se poate aşa, noi cedăm totul, nu vreau să ne mânaţi cum vă place vouă. Aceasta va fi o lecţie pentru voi”, a declarat Mihai Ghimpu în momentul când deputaţii PL au părăsit sala. În lipsă de cvorum, şedinţa Parlamentului a fost închisă. Vlad Filat a declarat tot astăzi că iniţial liberalilor le-a fost propusă candidatura lui Ion Ababii, dar aceştia nu au fost de acord. PLDM şi PDM s-au oprit la candidatura Veronicăi Bacalu şi au declarat că nu mai au de gând să discute alte candidaturi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.