PL ar putea cere audierea procurorului general în Parlament
Procurorul general, Valeriu Zubco, ar putea fi chemat în faţa legislatorilor pentru a explica de ce nu se face lumină în cazul dosarelor deschise pe faptul corupţiei, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, transmite Info-Prim Neo.
Şeful statului s-a arătat deranjat că până în prezent nu s-au luat decizii în dosare deschise persoanelor implicate în privatizări ilicite sau în acapararea ilegală a unor afaceri. „Le mai dăm o şansă organelor de forţă să urgenteze examinarea acestor dosare, iar cei care se fac vinovaţi, vor fi traşi la răspundere. Dacă nu, Parlamentul va lua măsuri”, a declarat Mihai Ghimpu.
Întrebat dacă partidul său va fi susţinut de celelalte componente ale AIE în cazul în care va propune demiterea procurorului general de către Parlament, Mihai Ghimpu a spus că speră să nu să se repete situaţia cu raportul Comisiei Cojocaru, care a propus legislativului condamnarea regimului comunist, decizia nefiind luată.
În calitate de lider al Partidului Liberal, Mihai Ghimpu a spus că după alegerile parlamentare anticipate din acest an, PL va deţine primele funcţii în instituţiile de drept din Republica Moldova. „PL azi nu are nimic – nici MAI, nici Procuratură, nici Centrul Anticorupţie. Are doar răspundere în faţa cetăţenilor, iar mecanisme nu”, a menţionat Mihai Ghimpu.