Fracţiunea Partidului Liberal a depus o sesizare la Curtea Constituţională cu privire la hotărârile secretizate de Guvern pe cazul BEM, Banca Socială şi Unibank. Deputaţii liberali precizează că prin prezenta sesizare nu contestă, în fond, conţinutul hotărârilor, ci elucidarea aspectului dacă astfel de reglementări, prin care se utilizează banul public, poate constitui secret de stat, transmite IPN.
Potrivit autorilor sesizării, numai regimurile autoritare sau totalitare limitează libertatea cuvântului şi dreptul de acces la informaţia vizând modul, mijloacele şi condiţiile în care se realizează administrarea treburilor de stat şi dreptul de a difuza astfel de informaţii.