Piscinile s-ar putea redeschide într-o săptămână

După ce autoritățile au decis să sisteze, din 1 august, activitatea piscinelor, premierul Ion Chicu spune că într-o săptămâna se va reveni la această decizie. Potrivit lui, în următoarele zile vor fi efectuate verificări la aceste spații de agrement, iar ca urmare a discuțiilor cu administratorii, vor urma și deciziile, transmite IPN.

După ședința conducerii țării, premierul a declarat că situația epidemiologică a fost unul dintre subiectele discutate. Se constată că evoluția este negativă. A doua săptămână crește numărul infectărilor  cu noul coronavirus. În aceste condiții autoritățile sunt nevoite să mențină restricțiile și să mențină starea de urgență în sănătate.

Șeful executivului a menționat că evoluția va fi analizată. Dacă va fi nevoie, vor fi aplicate măsuri pentru a diminua riscurile. Săptămâna aceasta, specialiștii vor evalua încă o dată situația de la spațiile de agrement și vor discuta cu administratorii pentru a se asigura că sunt repsectate măsurile epidemiologice.Ca urmare a acestor evaluări, într-o săptămână se va pune în discuție oportunitatea reluării activității piscinelor, dacă o va permite situația epidemiologică.

Prin decizia Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică, activitatea piscinelor a fost sistată, din 1 august, pe toată durata stării de urgență în sănătate. Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate peste 25 de mii de cazuri de infecție cu noul coronavirus. 791 de oameni infectați au decedat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.