Pirkka Tapiola: Raportul Kroll a fost doar primul pas, dar unul fundamental

Raportul Companiei Kroll a fost doar primul pas, dar un pas fundamental. Ceea ce este important acum e ca investigaţia să continue, să se depună eforturi concrete. Declaraţia aparţine şefului Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, ambasadorului Pirkka Tapiola, transmite IPN.

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, diplomatul a subliniat că este important să se găsească, prin lichidarea celor trei bănci, o metodă de protejare a depozitelor şi un mijloc de transfer al acestora spre alte bănci. La fel, ambasadorul consideră că este necesar să continuie ancheta în privinţa celor întâmplate, şi anume dispariţia banilor, dar şi efortul de recuperare a acestora.

Ca să existe încasări importante în bugetul de stat, precondiţia ar fi să fie instaurată o stabilitatea macroeconomică şi bugetară, a sugerat europeanul. „ Acum toţi ar trebui să se concentreze pe restabilirea economiei, astfel încât să dea o siguranţă pentru orice investitor care vrea să susţină bugetul Republicii Moldova. Şi un exemplu de acţiune bună în acest sens ar fi obţinerea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, pentru că orice acord de acest gen reprezintă, de fapt, un program de reforme”, a notat Pirkka Tapiola.

Referitor la efectul care va urma după mişcările protestatare din ultima vreme asupra actului guvernării, ambasadorul a declarat este limpede că  în acest mod oamenii îşi exprimă părerile şi este la fel de limpede că, de cealaltă parte, Guvernul, împreună cu prim-ministrul, îşi exprimă angajamentul de a soluţiona aceste probleme. Ambasadorul UE şi-a exprimat speranţa că ne putem baza şi pe susţinerea din partea Parlamentului şi a partidelor care sprijină Guvernul. În opinia sa, într-o democraţie, demonstraţiile publice pe cale paşnică sunt un drept fundamental, care trebuie respectat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.